Pe ultima sută de metri, Guvernul a găsit 19 milioane de lei pentru a subvenţiona gigacaloria în municipiul Constanţa. Astfel, locuitorii oraşului, fie că beneficiază deja de ajutoare, fie că plătesc preţul întreg, vor achita pentru fiecare gigacalorie consumată 310 lei, în loc de 358 de lei.
Consilierii locali au fost de acord, în unanimitate, cu suplimentarea bugetului Primăriei cu 19 milioane de lei, bani ce vor fi alocaţi de Guvern, cu titlul de compensaţie pentru subvenţia la căldură de care va beneficia toată populaţia oraşului.
Primarul Radu Mazăre susţine că acest ajutor de la Guvern nu vine în contextul alegerilor prezidenţiale, ci este o compensare a faptului că municipalitatea a pierdut cele 20 de procente din acţiunile Portului.
Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: „Decizia Guvernului are legătură cu faptul că am pierdut acţiunile şi cu faptul că nu s-au putut ţine de cuvânt în ceea ce priveşte cele 13% şi cu drumurile mele la Bucureşti.”
În timp ce unii locuitori ai oraşului se bucură că iarna aceasta factura la căldură va fi mai mică, alţii sunt convinşi că există şi reversul medaliei.
Radu Mazăre spune că a insistat pe lângă guvernanţi pentru această subvenţie cu toate că, în august, anul trecut, susţinea că nu este de acord ca cei cu venituri mari să beneficieze de o reducere la căldură. Radu Mazăre declara pe 5 august: „Nu consider moral, normal şi echitabil ca să subvenţionez nişte oameni care câştigă bani mulţi. În niciun caz, nu vor primi cei cu maşini de lux subvenţii din impozitele noastre.”
Radu Mazăre susţine că, dacă în iarna lui 2015 va avea cei 20% din acţiunile Portului înapoi, dar şi cu pachetul de 13% din acţiuni promis de Guvernul Ponta, îi va întreba pe constănţeni cum va cheltui surplusul financiar, în urma unei dezbateri publice.
Localnicii vor trebui să decidă dacă se vor mări ajutoarele sau dacă se va aplica o subvenţie la preţul gigacaloriei de care să beneficieze toată lumea.