Home Actualitate Guvernul îngheață sporurile bugetarilor, pensiile și suspendă plata orelor suplimentare și a...

Guvernul îngheață sporurile bugetarilor, pensiile și suspendă plata orelor suplimentare și a indemnizațiilor de hrană și de vacanță

DISTRIBUIŢI
În ședința de vineri, 7 decembrie, guvernul va adopta o ordonanță de urgență propusă de ministerul Finanțelor privind înghețarea în 2019 la nivelul din decembrie 2018 a cuantumului ”sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice”, potrivit proiectului prezentat în premieră de Federația Sindicatelor din Penitenciare (FSANP).
Proiectul mai prevede și faptul că în 2019 orele suplimentare efectuate de bugetari nu vor fi plătite, ci se vor acorda compensații cu zile libere.

De asemenea, proiectul prevede că instituțiile bugetare nu vor acorda bugetarilor în 2019 bilete de valoare, indemnizaţia de hrană și indemnizația de vacanță reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017.

Se propune de asemenea amânarea indexării pensiilor, prevăzută de lege pentru luna ianuarie 2019, până în septembrie 2019 – așa cum de altfel prevede și proiectul legii pensiilor promovat de guvern și aflat în dezbaterea Parlamentului. ”Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menține la 1.100 lei și începând cu 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% și este de 1.265 lei.

Propunerea Ministerului Finanțelor prevede prelungirea unor măsuri luate anterior, precum ocuparea a maximum jumătate din posturile vacante, înghețarea cheltuielilor cu mobilier și automobile.

Citește aici proiectul de OUG integral

2 ARII

  1. Se suspendă diverse executări silite contra statului ca și cum ar fi o firmă în insolvență. Asta dincolo de asemănarea evidentă su guvernul anului 2009. Alo, opoziția? Sau FSN aceeași ..

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.