Home Actualitate Guvernul somat de BERD să transparentizeze licitațiile pentru deblocarea de fonduri

Guvernul somat de BERD să transparentizeze licitațiile pentru deblocarea de fonduri

DISTRIBUIŢI

Guvernul anunță în urma unei întâlniri cu reprezentanții BERD că se analizează posibilitatea de a modifica legislația astfel încât reprezentanții instituțiilor finanțatoare internaționale să poată participa la licitațiile pentru atribuirea de contracte în domeniul infrastructurii

Vicepremierul Ion Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cu acest prilej, vicepremierul Ion Marcel Ciolacu a comunicat BERD măsurile concrete pe care Guvernul intenționează să le ia în special pentru transparentizarea sistemului de licitații, dar și în privința unei eventuale modificări a legislației, astfel încât instituțiile finanțatoare internaționale să poată participa la licitațiile pentru atribuirea de proiecte, cu preponderență în domeniul infrastructurii.

‘România are proiecte blocate de peste 3-5 ani și a devenit o tradiție a unor companii de a crea aceste blocaje. Avem nevoie de suport tehnic din partea BERD și a Băncii Mondiale. Marea problemă până acum a fost sistemul de licitație și legislația din această zonă, pe care încercăm să o facem mai fluidă.’, a afirmat viceprim-ministrul Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește proiectul legii Parteneriatului Public Privat, care se află în prezent la Ministerul Finanțelor, viceprim-ministrul Ion Marcel Ciolacu a precizat că, la sfârșitul săptămânii viitoare, va fi definitivată forma finală și va fi transmisă spre consultare partenerilor internaționali.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a solicitat reprezentanților BERD o reevaluare a dobânzilor și a condițiilor de acordare a creditelor pentru România.

Reprezentanții BERD au exprimat dorința de a continua angajamentele existente în România în domeniul pieței de capital și în cel al infrastucturii, dar și de a finanța proiecte în noi sectoare, cum ar fi cel al irigațiilor sau al turismului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.