Home Actualitate Guvernul sprijină înființarea Parchetului European, pentru care Valeriu Zgonea a trimis la...

Guvernul sprijină înființarea Parchetului European, pentru care Valeriu Zgonea a trimis la CE aviz negativ

DISTRIBUIŢI

 

 

 

Guvernul a transmis un comunicat în care arată că sprijină propunerea CE pentru înființarea Parchetului European, instituție care urmează să efectueze urmăriri penale și să trimită în judecată, în instanțele din statele membre, persoanele care comit nereguli cu bugetul UE. Comunicatul a fost transmis miercuri dimineață, după o întâlnire avută, marți, de premierul Victor Ponta cu Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). „Premierul Victor Ponta a avut ieri, 3 iunie 2014, o întrevedere cu Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) aflat la București pentru a participa la un seminar dedicat măsurilor de combatere a fraudei și corupției la nivelul fondurilor structurale și de investiții europene. Printre temele abordate la reuniune, domnul Kessler a menționat și propunerea Comisiei Europene pentru instituirea Parchetului European, propunere pentru care Guvernul României și-a exprimat tot sprijinul”, se afirmă în comunicat. Comisia Europeană a propus, la 17 iulie 2013, instituirea unui Parchet European care să efectueze cercetări și urmăriri penale, dar să aibă și competența de a trimite în judecată, în instanțele din statele membre, a persoanelor învinuite de comiterea unor infracțiuni care afectează bugetul UE.

În luna martie a acestui an, europarlamentarii au aprobat propunerea de Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European, însă Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților din România, a transmis un aviz negativ, pe motiv că încalcă principiul subsidiarității.

 

Parlamentul European consideră, pornind de la prezumția participării tuturor statelor membre, că înființarea unui Parchet European ar putea conferi spațiului de libertate, securitate și justiție „o valoare adăugată deosebită, deoarece interesele financiare ale Uniunii și, pe cale de consecință, interesele contribuabililor europeni trebuie protejate în toate statele membre”.

 

Potrivit Regulamentului, Parchetul European ar trebui să beneficieze de independență deplină, atât față de guvernele naționale, cât și față de instituțiile UE, și ar trebui să fie protejat de orice presiune politică. Conform textului, după închiderea de către Parchetul European a unui dosar privind delicte minore, parchetele naționale nu vor fi împiedicate să-și continue cercetările în cauză și să trimită dosarul în instanță, în cazul în care legislația lor națională o permite. Senatul României și-a dat acordul pentru înființarea Parchetului European. În schimb, președintele Camerei Deputaților a trimis, anul trecut, un aviz negativ. Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a transmis „avizul motivat” în 28 octombrie 2013, ultima zi în care se mai puteau trimite opiniile parlamentelor naționale cu privire la înființarea Parchetului European. În document se precizează că propunerea de Regulament nu este „conformă cu principiul subsidiarității” din mai multe motive. Astfel, Zgonea consideră că „valoarea adăugată a exercitării noii competențe a UE în materie de urmărire penală nu a fost suficient motivată de către Comisie”. Totodată, în „avizul motivat” se arată că, întrucât „o fraudă se comite la nivel național sau local, combaterea adecvată a acestei fraude depinde în primul rând de măsurile luate la acest nivel”, astfel că o „competență exclusivă” a Parchetului European în cercetarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE ridică „neclarități privind respectarea principiului securității juridice, de vreme ce nu este supusă niciunei căi de atac”. „Avizul motivat” al Camerei Deputaților nu echivalează cu o respingere de către România a Parchetului European, au precizat atunci surse oficiale pentru Mediafax. Potrivit acestor surse, obiecțiile Camerei Deputaților se referă doar la încălcarea principiului subsidiarității, nu și la conținutul propunerii de Regulament. În plus, Senatul și-a exprimat acordul pentru Parchetul European, la fel și Ministerul Justiției. Singurul semn de întrebare este dacă „avizul motivat” al Camerei Deputaților va avea impact asupra poziției României în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Mina Andreeva, purtător de cuvânt al vicepreședintelui Comisiei Europene Viviane Reding, a declarat, tot atunci, pentru Mediafax, că „parlamentele naționale din 11 state membre au emis avize motivate, ceea ce înseamnă 19 voturi. O majoritate de 17 state membre nu au avut obiecții, astfel că pot fi considerate drept potențiale susținătoare ale inițiativei”. Pentru înființarea Parchetului European este nevoie de acordul a 9 țări membre. Andreeva a mai precizat că pozițiile trimise de parlamentele naționale „oferă un indiciu privind statele care votează pentru sau nu, dar asta nu înseamnă că statele care au dat un vot negativ nu participă, decizia finală va fi luată în cadrul Consiliului Uniunii Europene”. Suedia, Marea Britanie, Olanda, Cipru, Ungaria, Irlanda și Slovenia au trimis „avize motivate” din partea ambelor camere ale parlamentelor naționale. Din partea Franței, doar Senatul a avut o serie de obiecții, la fel și din partea Cehiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.