Home Actualitate Guvernul spulberă păcăleala SANITAS privind aplicarea legii salarizării

Guvernul spulberă păcăleala SANITAS privind aplicarea legii salarizării

DISTRIBUIŢI

De trei zile, șeful Federației SANITAS, bogătanul Marius Sepi, postează minciuni pe contul său de facebook. Mai întâi a anunțat că se va acorda „încă 25%” pentru ca apoi să strige „LEGEA SALARIZĂRII!”, cele două postări fiind însoțite de câte un articol de presă. Dacă deschizi articolele îți dai seama că Sepi nu numai că este agramat așa cum am arătat AICI dar nici nu înțelege ce citește. Ce meritocrație am obținut în ultimii 25 de ani dacă unul ca SEPI, absolvent de Liceu Agricol încasează peste 12.000 de lei lunar după cum am arătat AICI  iar un medic de cinci-șase ori mai puțin? Măcar Bărăscu tace, părând astfel mai inteligent. Cu lideri sindicali ca lingăul Sepi care distribuie în extaz toate postările lui Ponta sau despre el, nici nu mai e nevoie pentru guvernanți să mintă ei.
Astăzi însă ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a anunțat că Legea salarizării bugetare va fi aplicată într-un termen de minimum patru ani, iar un prim pas, „nu foarte consistent”, va fi făcut în 2016, spunând că deja majorările făcute acest an au zguduit bugetul.

„Trebuie să știm clar care este forma pe care se merge în primul rând de către Ministerul Muncii, pentru că noi așezăm practic impactul acestei forme finale a legii salarizării. După aceea, în paralel cu modul de elaborare a bugetului pe 2016, putem spune exact dacă da și, dacă da, în câte tranșe și mai exact cât de mare este prima tranșă din 2016, pentru că, de fapt, acesta este primul pas. Noi am spus-o inițial, undeva la minim patru ani sunt necesari să aplicăm o astfel de lege pentru că impactul bugetar este unul consistent. Pe 2016, cu siguranță va fi un pas, un prim pas, dar nu foarte consistent, pentru că, repet, avem deja foarte multe măsuri cu impact destul de însemnat asupra bugetului”, a afirmat Teodorovici, într-o conferință de presă.

Ministrul a anunțat totodată că legea ar putea fi adoptată de Guvern săptămâna viitoare și trimisă apoi Parlamentului. Teodorovici a exclus posibilitatea ca primele majorări salariale aferente acestei legi să intre în vigoare la 1 decembrie anul acesta, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

„Intră în Parlament în noiembrie. Într-o lună de zile este extrem de complicat să dezbați o astfel de lege. Săptămâna viitoare ar trebui să fie închisă forma și trimisă către Parlament”, a susținut ministrul.

El și-a exprimat speranța că Parlamentul nu va vota și alte măsuri cu impact bugetar pe care MFP să nu le fi luat în calcul.

„Sper să nu se mai aprobe la nivelul Parlamentului și alte inițiative care să aibă un impact bugetar care să nu fie luat de noi în calcul și atunci automat se schimbă discuția. Sunt mai multe elemente de care depinde forma finală a legii salarizării și mai ales modul în care aceasta va fi aplicată, în câte tranșe și cu cât se va începe în prima tranșă. (…) O lege a salarizării nu o poți aplica într-un an. Este imposibil”, a afirmat Teodorovici.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.