O angajată a ASSMB, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a depus la registratura instituției un document prin care se plângea că a fost supusă de către reprezentantul legal al ASSMB bullyingului permanent la locul de muncă.
Termenul provine din limba engleză și a fost deja introdus în limba română, fiind folosit pe scară largă în societate. Bullyingul reprezintă în accepțiunea românilor, acțiunea de intimidare și hărțuire a cuiva de către o persoană mai puternică.
Deși prin Legea 167 din 2020 s-a definit hărțuirea morală la locul de muncă, definiție ce se suprapune celei a bullyingului, iar conducerea Administrației Spitalelor-ASSMB trebuia să dispună verificări după ce a fost sesizată, sarcina probei revenind angajatorului, directorul general JR Vasile Apostol zis și GIM, directorul Direcției Management și Structuri Unități Sanitare Dumitru-Cristinel Badiu precum și Directoarea Direcției Juridice, nevasta președintelui PSD Târgoviște adusă în funcție pe pile au emis un răspuns halucinant.
Cei trei i-au respins plângerea angajatei cu următoarea recomandare: „vă rugăm să verificați dacă nu ați folosit în mod eronat această noțiune, în condițiile în care, potrivit Legii 221/2019: „violența psihologică-bullying este (…) comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.
Așadar cei doi mediocri, JR-ul Apostol și Nicoleta Ivanovici l-au cooptat și pe doctorul Badiu să semneze o asemenea stupizenie doar pentru a o mai umili încă o data pe angajata respectivă. Ni-i și imaginăm pupându-se după aceea în oglindă de deștepți ce sunt ei. Asta deși legislația în vigoare obligă angajatorul ca la orice plângere primită pentru un comportament neadecvat al unui șef sau șefuleț, să demareze verificări, oricum ar denumi angajatul acțiunile ce-i lezează demnitatea sau care afectează condițiile de muncă: hărțuire, intimidare, conduită ostilă, bullying etc.
Totodată Apostol trebuia să se abțină de la orice răspuns, plângerea vizându-l direct ca reprezentant legal al ASSMB, dar acestuia i-a scăpat din vedere evidentul conflict de interese, fiind probabil prea ocupat să cumpere paturi cu 7.100 de lei bucata de la firma patronului Hexi Pharma, detalii AICI.
La Apostol și Ivanovici, aduși prin detașare pe pile în ASSMB, primul de la o firmă de pază din Târgoviște iar a doua de la o primărie din județul Dâmbovița unde nu lucrase nicio zi, cu CV-urile nepublice, nimeni nu avea pretenția să cunoască vreun cuvânt în limba engleză. Dar chirurgul Badiu e altceva. Acesta e cadru didactic la UMF, vorbește limba engleză foarte bine, participă la simpozioane și congrese internaționale. Cum o semna el hârtiile întocmite de Ivanovici și Apostol conținând astfel de imbecilități, rămâne de neînțeles.