Azi noapte în emoția creată bucureștenilor de incendiul la clubul Colectiv în care au murit 27 de tineri și alți 146 au fost spitalizați, Ministrul Sănătății a făcut un apel disperat la donarea de sânge:
„Fac un apel către cei care vor să doneze sânge. (…) De mâine dimineață (sâmbătă — n.r.), de la ora 8, la Centrul de transfuzie din București, de lângă Piața Victoriei, dr. Caracaș numărul 2 și la Spitalul Universitar, la centrul de donare de acolo. În noaptea asta, nu la spitale, pentru că ne îngreunează activitatea și pentru noaptea asta avem suficient sânge”, a spus Bănicioiu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Bucureștenii dornici să ajute tinerii spitalizați au luat cu asalt centrele de donare care nu numai că nu erau pregătite pentru așa ceva dar nici măcar nu aveau nevoie de sânge. Așa că Bănicioiu a făcut un nou apel aiuritor către bucureșteni:
„Facem însă un apel pentru a nu crea aglomerație si pentru a conserva eforturile și pe zilele următoare, când vom avea nevoie de cantități suplimentare de sânge. Deci, să nu ne ducem toți în momentul de față, ci să conservăm efortul pentru zilele următoare. În momentul de față, este asigurat necesarul și vreau să vă spun că sunt cele 3 centre unde se pot duce cei care vor să doneze sânge: este centrul din strada Constantin Caracaș, numărul 2, care este deschis astăzi; centrul de la Spitalul Militar, la fel, deschis de la 7,00 dimineața și centrul de la Spitalul Universitar, la fel, deschis de la ora 8,00 dimineața”, a anunțat Bănicioiu, la Palatul Victoria.
Și cam cum ar putea face asta bucureștenii singuri? Chiar nu ați putut să anunțați o regulă? Sâmbătă vin cei cu literele A,B;C la nume, duminică cei cu D,E,F, luni cei cu G,H,I și tot așa sau cei care locuiesc în sectorul 1, sau cei cu grupa A, sau nu știu, că nu sunt eu ministru. Bănicioiu este o catastrofă de organizator și un oportunist fără măsură.