Home Actualitate ÎCCJ a motivat de ce Iohannis nu a fost incompatibil

ÎCCJ a motivat de ce Iohannis nu a fost incompatibil

DISTRIBUIŢI

ÎCCJ a dat miercuri publicității motivarea prin care a respins recursul Agenției Naționale de Integritate și a decis definitiv că fostul primar al Sibiului Klaus Iohannis nu s-a aflat în stare de incompatibilitate. ANI a făcut recurs împotriva sentinței din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia.

Instanța Supremă a precizat că incompatibilitatea reprezintă interdicția de a cumula două sau mai multe funcții/atribuții care prin exercitarea lor simultană ar putea altera obiectivitatea cu care oficialul public are obligația să își îndeplinească sarcinile de serviciu.

„Pornind de la această definiție și având în vedere caracteristicile operatorului regional a serviciilor de apă și de canalizare, așa cum sunt definite prin Legea 51/2006 și 241/2006, identificate în actul constitutiv al operatorului regional SC „Apă Canal” Sibiu SA dar și în celelalte documente care atestă reorganizarea societății, se poate concluziona că în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale stării de incompatibilitate (…) — intimatul-reclamant în calitate de primar al Municipiului Sibiu și reprezentant al unității administrativ teritoriale în AGA a SC „Apă Canal” SA Sibiu a acționat pentru un interes social și nu unul personal și pentru realizarea unui obiectiv regional ce corespunde scopului urmărit prin reorganizarea societății și care depășește sfera de interes local a unității administrativ teritoriale pe care o reprezintă”, se spune în motivare.

Judecătorii explică că ”nu se poate afirma de plano” că funcția de primar este incompatibilă cu funcția de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societății comerciale de interes național, calificarea de facto urmând a se stabili în raport de circumstanțele fiecărei cauze, aspect reținut și de Curtea Constituțională în deciziile pronunțate.

Instanța arată că instituția juridică a operatorului regional a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare este distinctă de instituția juridică a societății comerciale de interes local, iar interesul propriu al primarului într-o astfel de entitate cu caracter regional însărcinată cu îndeplinirea unui serviciu public nu poate exista, din moment ce într-o astfel de entitate sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entității care a participat la capitalul entității respective.

„Transformarea SC „Apă Canal” Sibiu dintr-o societate comercială de interes local într-un operator regional în scopul ce a fost evidențiat, determină neîncadrarea acesteia în ipoteza de reglementare a art.87 alin.l lit.f din Legea 161/2003 deoarece funcția de reprezentant al unității administrativ teritoriale în Adunările generale ale societăților comercială de interes local este incompatibilă cu funcția de primar, în accepțiunea legii, numai în situația în care există posibilitatea utilizării votului de acționar într-un scop personal sau luarea de către primar a unor hotărâri în detrimentul intereselor societății, situație exclusă având în vedere caracterul acestei societăți de entitate cu caracter regional în care sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entității care a participat la capitalul entității respective și care participă în egală măsură în organele de conducere ale acesteia, exercitând un control analog celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii”, se arată în document.

În privința incompatibilității raportată la SC „Piețe Sibiu”SA, prin prezumarea existenței calității de reprezentant în AGA, instanța arată că prin HCL 246/2010 adoptată de Consiliul Local Sibiu s-a aprobat reorganizarea serviciului public Administrația Piețelor în societate comercială pe acțiunii sub denumirea de SC „Piețe Sibiu” SA, având ca acționari municipiul Sibiu cu o cotă de participare la capitalul social de 99% și Județul Sibiu cu cota de 1%.

Judecătorii subliniază, redând prevederile legale în materie, că entitatea care exercită în numele unității administrativ-teritoriale toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute de aceasta la societăți reglementate de Legea 31/1990 este Consiliul Local care, printr-o hotărâre, poate împuternici persoanele care să reprezinte interesele sale în societăți comerciale, regii autonome de interes local, asociații de dezvoltare intercomunitare și alte organisme de cooperare sau parteneriat.

„Este vorba așadar de un mandat legal conferit Consiliului Local de unitatea administrativ-teritorială și de un mandat convențional ce-l poate da autoritatea deliberativă altei persoane pentru reprezentarea intereselor unității administrativ teritoriale în societățile comerciale, mandat ce poate fi acordat numai printr-o hotărâre. (…) Hotărârea Consiliului Local 246 din 29 iulie 2010 prin care se aprobă reorganizarea serviciului public Administrația Piețelor în societate pe acțiuni nu conține nicio dispoziție de împuternicire a primarului municipiului Sibiu pentru reprezentarea unității administrativ teritoriale în AGA a acestei societății și nici nu există la dosar o altă hotărâre a consiliului prin care să-i fie acordat intimatului-reclamant mandatul de reprezentare a municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor societății Piețe Sibiu SA”, se spune în document.

Magistrații susțin că nu trebuie ignorat nici caracterul permisiv al prevederilor prin care se dispune că, în AGA, ”acționarii persoanele juridice pot fi reprezentate prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală”.

„Prin includerea cuvântului ‘pot’ legiuitorul lasă la latitudinea subiectelor de drept să facă sau nu anumite acțiuni, ceea ce înseamnă că intimatul-reclamant în calitate de primar al municipiului Sibiu avea posibilitatea să accepte sau să refuze mandatul de reprezentare a Unității Administrativ teritoriale în AGA societății SC „Piețe Sibiu” SA sau participarea la AGA în situația în care ar fi fost desemnat. Așa cum s-a precizat, la dosar, nu există o hotărâre a Consiliului Local din care să rezulte că fost desemnat reclamantul-intimat pentru reprezentarea unității administrativ teritoriale în AGA și nici procese verbale ale AGA din care să rezulte că intimatul — reclamant a participat la ședințele AGA ale SC „Piețe Sibiu” SA în calitate de reprezentant al Municipiului Sibiu”, se mai arată în motivare.

În opinia acestora, declarația pentru specimenul de semnătură nu poate avea valoarea juridică a unei procuri deoarece în materia societăților comerciale referitor la reprezentarea în AGA nu se poate vorbi de un mandat general sau de unul presupus ca derivând dintr-un alt raport juridic de reprezentare, și se impune împuternicire pentru fiecare AGA.

„Având în vedere faptul că incompatibilitatea în analiză este generată exclusiv de cumularea calității de primar cu cea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în Adunările Generale ale societăților comerciale de interes local, iar în speță nu s-a demonstrat că intimatul-reclamant a deținut această din urmă calitate, criticile recurentei pârâte pe acest aspect apar nefondate”, a mai reținut instanța.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.