Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, luni, plângerea formulată de fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, împotriva măsurii controlului judiciar dispuse în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Decizia instanței stabilește că măsura rămâne în vigoare, iar plângerea a fost considerată nefondată.
La intrarea în sediul Înaltei Curți, Tătaru a subliniat din nou faptul că nu i s-a organizat flagrant de către DNA și prin urmare este nevinovat. Realitatea însă este că flagrantul nu este nici necesar și nici suficient pentru inculparea în cazul mitei în formă continuată, iar supravegherea audio-video timp de 4 luni exclude flagrantul care ar fi limitat luarea de mită la 200 de lei sau o găină sau 10 ouă, în funcție de momentul ales pentru un astfel de moment.
Surse din PNL au declarat pentru ziarul Curentul că Tătaru a fost schimbat din toate funcțiile politice și scos de pe listele de la parlamentare din scârbă pentru sumele mici la care se preta să le primească de la pacienți.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 noiembrie 2024, față de inculpatul TĂTARU NELU, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huși, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care obligația de a nu părăsi țara fără încuviințarea prealabilă a organului de urmărire penală și obligația de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unități spitalicești din sistemul public de sănătate.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.