Cererea de extrădare a ziaristei turce suspectată de terorism, Zulfyie Bilgin, a fost respinsă definitiv marți de ÎCCJ, care nu a admis contestația Parchetului Curții de Apel Craiova la decizia prin care s-a refuzat extrădarea de către Curtea de Apel Craiova.
„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale din data de 7 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova (…) privind pe persoana solicitată Bilgin Zulfiye. Definitivă”, se arată în minuta deciziei ÎCCJ luată marți.
Zulfyie Bilgin, care se semna sub pseudonimul Denise, de 37 de ani, reporter în Belgia pentru postul Sterk TV, a fost preluată de polițiștii de frontieră de la PTF Calafat, de la omologii bulgari, pe 14 septembrie, după ce aceștia au avut suspiciuni în legătură cu documente eliberate de autoritățile belgiene.
În urma unor verificări s-a stabilit că turcoaica era dată în urmărire de Interpol, fiind suspectă de comiterea unor atentate în Turcia.
Ea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în vederea extrădării de Curtea de Apel Craiova, care ulterior a hotărât să nu o mai extrădeze și a decis chiar eliberarea ziaristei.
Pe 23 septembrie Femeia trecuse din Romania in Bulgaria impreuna cu doi prieteni si ar fi intentionat sa mearga in vacanta in Grecia. Doar ca politistii bulgari din Vidin i-ar fi obligat sa se intoarca in Romania, pentru ca unul dintre tovarasii ei de drum ar fi avut interdictia de a intra in Bulgaria.
Judecatorii instantei supreme au fost implorati de femeie sa o elibereze, jurnalista declarand ca este victima unei confuzii si ca autoritatile turce au furnizat fotografia unei alte jurnaliste care lucreaza in Turcia si care ar avea acelasi nume de familie si ar fi nascuta in acelasi oras. Singura diferenta dintre ele ar fi varsta, suspecta din fotografii fiind mult mai tanara. Alegatiile au fost respinse categoric de politia romana care a demonstrat ca tanara este cea cautata, pe baza amprentelor.
Timp de doua ore si jumatate instanta suprema a fost sub supraveghere antiterorista de serviciul de interventii si actiuni speciale.
Curtea de Apel Craiova va decide intr-o luna daca jurnalista va fi extradata in Turcia.