Home Actualitate IGPR: 44 de grupări anihilate și 260 de kilograme de droguri confiscate

IGPR: 44 de grupări anihilate și 260 de kilograme de droguri confiscate

DISTRIBUIŢI

Poliția Romånă anunța într-un comunicat de presă că doar în primul semestru al acestui an polițiștii specializați în combaterea traficului și consumului de droguri au anihilat 44 de grupări infracționale și au confiscat aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc și mare risc precum cocaină, heroină, amfetamină, cannabis și hașiș și peste 30.000 de comprimate de stupefiante. Totodată, sunt cercetate 251 de persoane, dintre care 106 au fost reținute sau arestate. În primele șase luni ale acestui an, în baza probelor adunate, au fost emise 168 de rechizitorii, prin care au fost trimiși în judecată 599 de învinuiți sau inculpați, pentru 756 de infracțiuni.
Au fost confiscate aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc și mare risc, dintre care 186,548 kilograme de droguri de mare risc precum cocaină, heroină sau amfetamină, 72,949 kilograme de droguri de risc precum cannabis sau hașiș și 30.649 comprimate. Valoarea totală a drogurilor, pe piață, este estimată la peste șase milioane de euro. De asemenea, au fost ridicate pentru a fi confiscate sume mari de bani, astfel: 39.432.000 de lei, 48.477 de euro, 430 de dolari, precum și echivalentul a 1.000 de euro în alte valute.

Stupefiante de șase milioane de euro

Anchetatorii au mai pus sechestru asigurator și pe două imobile și au confiscat 19 autoturisme, precum și bunuri în valoare de 1.753.000 de lei. În timpul raziilor și perchezițiilor domiciliare polițiștii au mai găsit 39 de arme de foc și 106 cartușe. Numărul evenimentelor produse cu arme de foc a scăzut în primul semestru al lui 2010, cu 38% față de cel înregistrat în perioada similară a anului anterior, infracțiunile la regimul armelor și munițiilor fiind comise de persoane singulare, informează Poliția Romånă.
În prima jumătate a anului 2010, au fost constatate 3.501 infracțiuni în acest domeniu, de comiterea cărora sunt suspectate 2.088 de persoane.
Polițiștii au stabilit că 40,9% au vizat nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 30,5% fiind infracțiuni la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 19,7% au reprezentat infracțiuni la regimul fondului cinegetic, iar 5,8% au constituit infracțiuni de nerespectarea regimului materiilor explozive. Restul infracțiunilor constatate vizează traficul de substante toxice. Fenomenul infracțional din acest domeniu nu a înregistrat aspecte deosebite prin modalitatea de comitere sau prin profilul participanților, infracțiunile, care au fost comise de persoane singulare, constånd, în principal, în introducerea de arme în țară, ca urmare a necunoașterii legislației sau fabricarea artizanală a unor arme pentru braconaj. S-a constatat că s-a redus cu 38% numărul evenimentelor produse cu arme de foc letale sau neletale. În urma activităților desfășurate la nivel național au fost confiscate 1.356 de arme, 35.919 muniții, peste 14.500 kilograme de explozivi de uz civil și articole pirotehnice, 6.000 de capse inițiere. Ca urmare a desfășurării a două acțiuni la nivel regional, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au fost confiscate aproximativ 600 kilograme de substanțe toxice, 120 de kilograme de mercur și 750 kilograme de produse de uz fitosanitar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.