Home Actualitate Iliescu e prea șmecher pentru procurorii militari. Dosarul Revoluției trimis din nou...

Iliescu e prea șmecher pentru procurorii militari. Dosarul Revoluției trimis din nou înapoi la Parchet de ÎCCJ

DISTRIBUIŢI

La 35 de ani de la evenimentele din 1989 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, vineri, trimiterea din nou înapoi la Parchet a rechizitoriului din Dosarul Revoluției. Decizia instanței supreme este definitivă.

Decizia contestată s-a judecat acum un an

Pe 25 octombrie 2023, la instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti – s-a decis începerea judecării pe fond în dosarul ‘Revoluţiei’, în care Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Instanţa a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.

Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind repartizat în decembrie 2023 unui complet format din doi judecători. Cei doi judecători nu au reuşit să cadă de acord însă asupra unei soluţii, având opinii divergente.

În consecinţă, cazul a fost repus pe rol prin intrarea în complet a judecătoarei Lia Savonea, iar după o lună de dezbateri magistraţii au decis că există nereguli în rechizitoriu.

Prin rechizitoriul Secției parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitulat generic ,,Revoluția română din decembrie 1989” s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

  1. Ion Iliescu – fost președinte al României;
  2. Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României și
  3. Iosif Rus – general (rtr.) – fost șef al Aviației Militare

fiecare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prevăzute și pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i și k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Din cercetările efectuate, prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză, s-au reținut următoarele :

1.  Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi  şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Aceleași fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României.

2. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice,  începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste conduite au avut drept consecințe generarea și amplificarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 -30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Gelu Voican Voiculescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României.

3. Inculpatul general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

Aceste conduite au avut drept consecințe întreținerea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Iosif Rus au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României.

Aceasta a reprezentat o nouă încercare

Prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din data de 05.04.2019, Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 al.1 lit. a, g, i și k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Prin încheierea din 9.10.2020 a Judecătorului de Cameră Preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, dosar 1045/1/2019/a1, s-a dispus admiterea, în parte, a cererilor şi excepţiilor invocate și pe cale de consecință s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. 11/P/2014 din data de 05 aprilie 2019 al PÎCCJ-SPM.

Încheierea motivată s-a transmis PÎCCJ-SPM, pentru ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.

Prin încheierea nr. 288 din 21.05.2021 s-a dispus restituirea la PÎCCJ-SPM, a cauzei privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voican Voiculescu Gelu și gl. (rtr.) Rus Iosif, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 5 aprilie  2019 al acestei unităţi de parchet.

Prin încheierea nr. 15/C din 10.11.2021 a Judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul ÎCCJ, dosar nr. 1045/1/2019/a1, s-a dispus respingerea contestațiilor formulate de PÎCCJ – SPM, precum și de celelalte persoane vătămate/ părți civile, ca neîntemeiate, menținându-se încheierea atacată, respectiv restituirea cauzei la parchet în vederea reluării urmăririi penale.

Dosarul a fost restituit PÎCCJ la data de 14.02.2022.

Prin ordonanța nr. 11/P/2014 din data de 21.03.2022, în temeiul art. 334 al.1 rap. la art. 332 al.1 lit. b C.p.p., s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză.

Prin ordonanța nr.1142/C/2022 din 02.05.2022, procurorul general al PICCJ a dispus infirmarea ordonanței SPM de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 18.12.2018 (în raport de dispozițiile judecătorului de cameră preliminară al ÎCCJ-Secția penală, date prin Încheierile din 09.10.2020 și 10.11.2021 în dosar nr. 1045/1/2019/a1) și dispunerea oricăror măsuri necesare soluționării cauzei, cu respectarea dispozițiilor obligatorii ale ÎCCJ și respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

Prin ordonanța din data de 19.05.2022 a fost din nou pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, pentru săvârșirea infracțiunilor prev și ped de art 439 lit a,g,i și k Cp.

Cercetările au fost finalizate prin prezentul rechizitoriu, fiind înlăturate neregularitățile constatate de ÎCCJ și dispunându-se trimiterea în judecată.

Soluțiile de clasare dispuse prin rechizitoriul din 05.04.2019 față de Ceaușescu Nicolae (autoritate de lucru judecat), Vlad Iulian (autoritate de lucru judecat), Postelnicu Tudor (autoritate de lucru judecat), Dumitrescu Emil (a survenit decesul), Stănculescu Atanasie Victor (a survenit decesul), Milea Vasile (a survenit decesul), Militaru Nicolae (a survenit decesul), Hortopan Ion (a survenit decesul), Eftimescu Nicolae (a survenit decesul), Brucan Silviu (a survenit decesul), Mocanu Mircea (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Dinu Ștefan (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Toma Ion (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Igreț Viorel (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Roman Petre (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Brateș Teodor (nu există probe concludente cu privire la existența faptei) și față de infracțiunile de drept comun săvârșite în intervalul revoluționar, au rămas definitive, prin respingerea plângerilor de către ÎCCJ, conform art. 341 Cod procedură penală, respectiv prin neconfirmarea de către ÎCCJ a redeschiderii urmăririi penale dispusă de către prim-adjunctul procurorului general.

ÎCCJ a confirmat însă redeschiderea urmării penale în privința a 627 de persoane vătămate, cercetările fiind continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020. În cursul urmăririi penale efectuată în acest dosar, a fost dispusă disjungerea cauzei și reunirea cu dosarul penal nr. 11/P/2014, privind plângerile formulate de 409 persoane vătămate, acestea fiind incluse între persoanele vătămate pentru care este sesizată instanța. Pentru restul de 218  persoane vătămate, cercetările continuă în dosarul penal SPM nr. 1/P/2020.

Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Ceauşescu Nicolae şi Elena, la data de 22 decembrie 1989 (orele 12.06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

Ulterior, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României, a fost declanşată, cu intenție, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză  de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

Este foarte important de subliniat că împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese și răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare.

Activitatea de cercetare s-a declanşat chiar în ziua de 22.12.1989, când au fost efectuate primele cercetări în legătură cu decesul ministrului apărării, generalul Vasile Milea.

Ulterior, urmare situaţiilor complexe generate de evenimentele care s-au succedat în întreaga ţară cu un dinamism fără precedent, activitatea de cercetare a fost extinsă în toate zonele şi localităţile României în care s-a înregistrat uciderea sau rănirea prin împuşcare a unor persoane, respectiv reţinerea unor participanţi la demonstraţiile anticomuniste sau distrugerea în parte sau în totalitate a unor imobile.

In timp, evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetarii în 4.544 de dosare penale. În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimiși în judecată și condamnați sunt foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR și foști miniștri.

Majoritatea persoanelor trimise în judecată au făcut parte din structurile de conducere politice şi militare ale fostului regim, cu privire la care s-a stabilit că au adoptat măsuri sau au acţionat în vederea reprimării demonstraţiilor împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

Cele mai sus prezentate reprezintă evidența cu privire la preocuparea Ministerului Public pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor (militari și civili) responsabile de survenirea numeroaselor decese și răniri de persoane în intervalul revoluționar.

***

Cercetările efectuate în prezentul dosar penal (11/P/2014) s-au desfășurat într-un nou cadru procedural. Obiectul prezentei cauze este limitat la conduitele care se subscriu infracțiunilor contra umanității, așa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, întrucât în ceea ce privește infracțiunile de drept comun săvârșite în intervalul supus analizei există autoritate de lucru judecat sau a intervenit prescripția răspunderii penale.

În raport de elementele de tipicitate ale infracțiunii contra umanității, de prevederile legislației interne, de prevederile Statutului Curții Penale Internaționale și de particularitățile concrete ale evenimentelor din intervalul 17-30 decembrie 1989, prin prezentul rechizitoriu sunt avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menționat.

2 ARII

  1. Acum am vazut o alta shtire,cum ca ginerele lui Nicolaie si Elena Ceaushescu a deschis proces contra Statului Roman pentru uciderea socrilor sai.
    Hai sa itzi spun ceva despre socri tai mai ginerica draga,poate ca Nicolae si Elena Ceaushescu nu ar fi trebuit ucishi decat dupa un proces mai lung unde sa apara totzi generali trimishi de el sa ucida revolutzionari de la Timishoara si care au si ucis un numar mare de oameni,la asta se adauga si chinurile materiale de tot felul suportate de romani in timp ce tu inpreuna cu familia ta traiatzi in alta Dimensionen,chinuri care au culminat cu mortzi din apartamente care din cauza gerului iarna se incalzeau cu aragazurile pana cand uni dintre ei mureau axificsiatzi pentru ca adormeau si focul de la aragaz consuma oxigenul din apartament ca sa numai spun de catzi a trimis tactu socru la munca pana la moarte doar pentru ca gandeau liber pentru ca shtii si tu ca atunci sa ii spuna vreun roman lui Nicolae Ceaushescu ca este un ticalos nesimtzit asha cum itzi spun eu tzie acum de exemplu insemna sinucidere curata.
    In fine mai ginerica,daca simtzi ca socrilor tai li s-a facut o nedreptate in decembrie 1989 cheamal la proces mai intai pe nea Nelu IIiescu despre care se spune ca este nemuritor intzelegete cu el dupa care cheama totzi romani care au avut de suferit de pe urma regimului de teroare instaurat si condus de tactu socru,oameni nevinovatzi si dupa audierea tuturor se va decide daca sau cat de mult Nicolae si Elena Ceaushescu au fost victime si cat criminali.

  2. Revolutia a venit, revolutia a recut! Revolutia a inceput in Timisoara, apoi liniste totala si dupa cateva zile in Bucuresti, in restul oraselor din tara am privit revolutia la televizor si totusi au aparut falsi revolutionari:pentru bani. Ion Iliescu a avut curajul sa preia conducerea tarii si sa o mentina 2 ani. Pe plan international era necesar acest lucru si a fost totul cat de cat bine. Si ce era sa faca cu familia Ceausescu daca destula populatie i-a cerut moartea? Sa o fi lasat in viata, ar fi fost razboi de putere in tara, si cui ar fi folosit? In epoca de aur se pare ca era mai multa ordine si cililizatie in tara si scoala insemna multa invatatura. Acum suntem o tara de pramatii, curvasareala tip snspa, jocul de-a securistii, reclamagii mincinosi. Inainte de revolutie am aflat ca putinii securisti nu aveau treaba cu mincinosii adica turnatori la ei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.