Home Actualitate Imagini cu Nicolae Ceaușescu alături de Richard Nixon, descoperite într-un fost buncăr...

Imagini cu Nicolae Ceaușescu alături de Richard Nixon, descoperite într-un fost buncăr din Londra

DISTRIBUIŢI

Înregistrări video de arhivă din anii ‘60 și ‘70 vor fi disponibile online după ce au fost recuperate dintr-un fost buncăr din Londra, printre acestea figurånd și imagini cu dictatorul romån Nicoale Ceaușescu alături de fostul președinte american Richard Nixon, relatează „Daily Mail“ în ediția online. Arhiva a fost salvată dintr-un buncăr folosit drept Cartier General al președintelui american Dwight D. Eisenhower la Londra. În arhivă apar imagini cu fostul președinte irakian Saddam Hussein în timpul unei vizite la o centrală nucleară din Franța, dar și un film din timpul războiului din Vietnam, cu protestele față de acest conflict, din 1972. În imagini apar mai mulți lideri politici marcanți, printre care fostul dictator cubanez Fidel Castro și liderul Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, colonelul Muammar Kadhafi imediat după preluarea puterii, precum și președintele american Richard Nixon, alături de dictatorul romån Nicolae Ceaușescu. Personalități mondene, precum Richard Burton, Elizabeth Taylor și grupul Beatles, apar ca personalități marcante ale unor mișcări sociale importante în perioada respectivă. Filmul a fost păstrat timp de 40 de ani în buncărul generalului Eisenhower, ulterior președinte al Statelor Unite, care a devenit culoar de tranzit după al Doilea Război Mondial pånă în 1956, iar ulterior a devenit depozit pentru 20.000 de role de film. Filmele aparțin United Press International Television News (UPITN), care avea echipaje în toată lumea, inclusiv de ambele părți ale Cortinei de Fier și în zone fierbinți precum Vietnam sau Cambodgia. Procesul de restaurare a acestor imagini ar putea dura cel puțin 18 luni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.