Home Actualitate In jocul cu moartea, pirotehnistii romani sunt protejati doar de soarta

In jocul cu moartea, pirotehnistii romani sunt protejati doar de soarta

DISTRIBUIŢI

Daca ii vezi pe strada, nimic nu-ti lasa impresia ca s-ar deosebi cu ceva de noi. Abia in momentul in care ii vezi actionand, iti dai seama ca sunt oameni deosebiti. Oameni pentru care moartea a devenit un prieten, iar apropierea ei nu-i impresioneaza. La aceasta categorie de oameni, dictonul dupa care se orienteaza in viata este comun si poate fi prezentat simplu si fara echivoc: -Un genist sau un pirotehnist greseste o singura data in viata-. Potrivit unor date statistice, ce-i drept seci, dar graitoare, pirotehnistii au fost ocoliti de ghinioane. Asta cel putin in ultimii 10 ani. Totul se datoreaza, din pacate, norocului si priceperii oamenilor, pentru ca, in baza echipamentelor existente, multi pirotehnisti si-ar fi pierdut viata de mult.

De trei ani, acelasi buget amarat

Pentru anul 2002, Comandamentul National al Protectiei Civile a primit, pentru investitii, mai putin de doua miliarde de lei, si asta in conditiile in care, in ultimii trei ani, sumele alocate s-au situat in jurul a 1,5 miliarde anual. Din banii alocati pentru anul in curs s-au cumparat… doua costume de protectie pentru interventie in cazuri speciale.

-Pana cand sa cumparam cele doua costume, am lucrat cu unul singur. Asta este ce ne-am putut permite sa cumparam. Banii alocati pentru investitii nu ne ajung aproape deloc. De ani buni de zile primim mai putin de doua miliarde, suma ce este afectata, an de an, de inflatie. Ne descurcam si noi cum putem-, declara colonelul Nemes, seful Comandamentului Protectiei Civile.

Restul echipamentelor sunt depasite de mult sau, si mai rau, lipsesc cu desavarsire. Aparatele de detectat metalele sunt vechi si proiectate sa descopere doar minele situate la cel mult 30 de centimetri sub pamant. Munitia este transportata in brate, pentru ca nu sunt bani pentru achizitionarea unui robot specializat. Masinile sunt total improprii pentru transportul munitiei neexplodate, vibratiile putand provoca oricand o tragedie. Pe langa lipsa echipamentelor specifice, echipele de genisti si pirotehnisti din cadrul Comandamentului Protectiei Civile trebuie sa se multumeasca cu niste salarii de mizerie care nu reflecta, sub nici o forma, riscul la care sunt expusi acesti oameni.

Oamenii, cea mai buna investitie

Desi sunt constienti ca riscul meseriei pe care o practica este foarte ridicat, pirotehnistii spun ca nu ar renunta nici in ruptul capului la ea. -Cel mai greu este cand se efectueaza transportul munitiei. Daca in momentul in care pui mana pe elementele de munitie ce trebuie neutralizate esti oarecum stapan pe situatie, in sensul ca stii ca nu ai voie sa gresesti, in timpul transportului poate interveni oricand un incident care nu depinde de tine si ajungi sa sari in aer-, a marturisit maiorul-inginer pirotehnist Cristinel Anton, din cadrul Protectiei Civile Suceava.

Povestea maiorului Anton este poate una dintre cele mai interesante. Daca colegii sai, locotenent-colonelul Florin Petraru si maistrul principal Dinu Juverdeanu, s-au scolit inca din tinerete pentru o astfel de misiune, maiorul Cristinel Anton a fost mai intai proiectant. Trecerea din fata planseului catre -coclaurii- unde se gasesc elementele de munitie nu a fost una usoara.

-Cu timpul m-am invatat. Mai greu a fost pentru sotie si pentru cei trei copii. Cand plec de acasa suntem constienti cu totii ca poate fi ultima zi in care ne vedem. Dar, cineva trebuie sa o faca si pe asta-, a spus maiorul Cristinel Anton.

Nu sunt bani nici pentru asigurari de viata

O alta problema cu care se confrunta cei care, de buna voie, infrunta in fiecare zi moartea, este aceea ca institutia la care sunt angajati nu a alocat niciodata bani pentru a incheia asigurari de viata in caz de accidente.

-Resursele financiare ale ministerului la care ne desfasuram activitatea sunt limitate, motiv pentru care nu pot fi incheiate astfel de asigurari. Aceasta nu ne impiedica insa sa ne facem meseria asa cum trebuie. Daca se merge la o misiune cu frica, riscul producerii unui accident creste destul de mult, de aceea incercam sa uitam de cele lumesti pana cind se termina totul. Poate candva vom ajunge si noi la nivelul celor din Occident sa avem si asigurari, si tehnica si tot ce ne mai trebuie-, a spus colonelul Nemes.

Pentru ca institutia la care lucreaza nu a avut bani sa le incheie o asigurare, cei mai multi pirotehnisti au platit-o din buzunar. -Ma gandesc la faptul ca sunt singurul care aduce bani in casa. Daca, Doamne fereste, se intampla ceva, macar sa le asigur un venit minim celor trei copii-, spera pirotehnistul sucevean.

A inceput sezonul de deminari

In perioadele calduroase, pirotehnistii sunt practic in plin sezon. -Este momentul in care incep lucrarile agricole, pamantul este rascolit, iar elementele de munitie ramase neexplodate din perioada celor doua Razboaie Mondiale apar la suprafata. In lunile de primavara-vara-toamna avem in medie cate sapte interventii, ceea ce inseamna ca aproximativ la patru zile pericolul de accidente mortale este mai aproape de noi-, a detaliat seful Inspectoratului Judetean de Protectie Civila Suceava perioadele cele mai solicitante din viata unui pirotehnist sucevean. Pericolul pentru aceasta categorie de oameni pandeste la orice pas. Cea mai mica scapare poate fi fatala. Chiar si cel mai simplu element de munitie poate produce nenorociri majore. Cu cat este mai complicat si mai mare, un astfel de obiect morbid devine si mai periculos pentru pirotehnisti. -Cand te apropii de un proiectil sau de un focos, primul gand este cine l-a fabricat. Daca este de productie nemteasca, este ceva mai complicat. Nemtii au facut lucruri de calitate, otelul este mai bun, a rezistat in timp mai bine intemperiilor naturii, deci riscul de a fi activ creste. In schimb, proiectilele rusesti sunt facute la norma. Circa 40% din ele au fost aruncate catre tinta, dar nu au explodat. Una peste alta, fie ca proiectilul l-au fabricat rusii sau nemtii, potentialul pericol ramane acelasi-, a spus maiorul Cristinel Anton.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.