Au căzut primele capete în urma scandalului -bileţelelor- SRI, care dovedeau că spionii acţionează la comandă politică. Generalul Ionel Marin a fost mazilit, pentru că ar fi pus autografele prim-adjunctului SRI Florian Coldea pe tavă, preşedintelui PSD Mircea Geoană. Radu Stroe a rămas cu buzele umflate. În zadar a tunat şi a fulgerat senatorul despre afecţiunile grave ale conducerii SRI, prim-adjunctul Florian Coldea a fost repus în funcţie.
Stroe ştie că securismul este o boală transmisibilă. Presa centrală a numit-o politicos -Isteria SRI-. Nu cu mult timp în urmă, zeloşii subordonaţi ai colonelului Florian Coldea au avut mâncărimi la nivelul pumnilor şi în zona bocancilor. Tratamentul de lungă durată s-a manifestat prin lovituri repetate pe spinările, respectiv în fundurile unor tineri inconştienţi ce se trăgeu în poză pe strada General Praporgescu, colţ cu Batiştei. De unde să ştie turiştii de ocazie că în zonă sunt mai multe obiective, protejate de lumina dăunătoare a blitzurilor? Unul dintre ele tronează pe Batiştei încă de pe vremea lui Pacepa: sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Clădirea a adăpostit după război -Banca- Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii comuniste. Imobilul de sub nasul doamnei Rodica Culcer, în vremurile bune ei bune (la Ambasada SUA), a adăpostit o altă personalitate post-decembristă. Cătălin Harnagea a fost exilat acolo de gaşca pe care o conducea, formal, din funcţia onorifică de director SIE. Muzeul sinistrelor figuri de pe Batiştei nr. 25 ascundea pe vremea lui Ceaşcă, cele mai tari biografii ale spionajului românesc.
Faptul că nimic esenţial nu s-a schimbat în mentalitatea securiştilor de la Pacepa încoace, poate constitui un avantaj pentru orice întreprinzător vizionar. Episodul din strada Praporgescu poate relansa turismul românesc. Astfel, sătui să fie trataţi cu politeţe şi îngreţoşaţi de atâta solicitudine la ei acasă, occidentalii pot veni la noi. În mijlocul Bucureştiului, ziua în amiaza mare, pentru o sumă modică li se oferă şpiţuri în cur şi bastoane pe spinare.
O vizită pe strada Mătăsari ne aduce în atenţie un muzeu preluat de la Pacepa, ce a găzduit sub acoperirea Sfatului Popular al Sect. 3, -ciuperca- TS/SD DIE. Doi spioni grei, ajunşi să ocupe funcţii importante în -Centrala- SIE, au lucrat la Direcţia Analiză Politică pentru spaţiul America, din acelaşi sediu. Generalii-diplomaţi Nicolaie Iana şi Isac Adrian.
Un potenţial turist se poate simţi ca la Roma, pe strada cu acelaşi nume din buricul Bucureştiului. Peste drum de viluţa cochetă a unui celebru pacepist, se simte încă aer din era PSDzoică. În cuibul Analiză Economică (P404), generalozaurul Gabriel Dumitrescu clocea bani mulţi pentru partid.
Spaţiul medieval al Capitalei putea fi explorat până de curând pe strada Columbelor. Din păcate acolo şi-a ridicat mândră cetate cu zeci de senzori de mişcare şi camere de luat vederi, cavalerul tristei figuri, prim-adjunct SIE pe stil nou, generaloidul Silviu Predoiu.
Obiectivele turistice de mai sus sunt dovada că puterea dâmboviţeană nu a preluat de la Ceauşescu numai oamenii şi mentalităţile. Însemnele regimului totalitar sunt la tot pasul, pentru că în România, Securitatea locuieşte la aceeaşi adresă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane