Ministerul Sănătăţii a trimis la Parlament, ca urmare a unei interpelări, o serie de documente în care se prezintă statistic starea spitalelor din ţara noastră, în privinţa infecţiilor nosocomiale. În ultimii șase ani ministerul a cuantificat 57.088 infecţii, reprezentând o medie a ultimilor șase ani de 26 de infecții pe zi.
Cel mai mare număr a fost înregistrat anul trecut, respectiv 12.316 infecţii. Anul 2010 a toalizat 8.105 infecţii. Bucureştiul deţine recordul la numărul infecţiilor din spitale cu peste 12.000, fiind urmat de Iaşi cu 9000 şi Clujul cu 7000.
Anul trecut au fost verificate 367 de unităţi sanitare şi s-au aplicat 626 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 369 de amenzi în valoare totală de 340.900 de lei, trei decizii de suspendare a activităţii şi au fost emise 254 de avertismente, conform datelor raportate de Ministerul Sănătăţii Parlamentului.
Secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecţii nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate la secţiile de chirurgie.
Documentele Ministerului Sănătăţii din perioada 2010-2015 arată că au fost înregistrate peste 15.000 de infecţii respiratorii şi circa 10.000 de infecţii ale plăgilor chirurgicale.