
În urmă cu câteva luni, Vlad Voiculescu susținea că a descoperit diferențe în raportările morților de Covid-19 la nivelul ministerului Sănătății. Premierul s-a enervat și l-a demis, acum dovedindu-se că Vlad Voiculescu a avut dreptate. Tătaru a luat poziția ghiocelului, cea care i se potrivește de fapt atât de bine, crasa-i incompetență ieșind acum la iveală.
O comisie din Ministerul Sănătății a întocmit un raport care a analizat pentru persoanele decedate și care avuseseră teste Covid pozitive, modul de raportare și diferențele înregistrate între platformele Corona forms și Alerte.ms, precum și datele raportate către Institutul Național de Statistică. În prima platformă sunt raportate decesele cu numele persoanei respectiv și CNP, în timp ce în a doua spitalele raportează doar numărul de decese.
Deși inițial Ioana Mihăilă a refuzat să publice documentul, aceasta l-a publicat totuși după ce jurnalista Alexandra Șandru l-a dat publicității, actualul ministru al Sănătății fiind acuzat că a vrut să-l protejeze pe Tătaru.
Primele decese ascunse de Tătaru au fost date publicității în data de 28 mai, până pe 16 iulie fiind anunțate 3.635 de persoane decedate având teste pozitive de COVID dar fără a fi raportate. Numărul deceselor ascunse a ajuns deja la 10.61 % din totalul de 34.250.
Din datele raportate de spitale catre INSP – Centrul National de Statistica Și Informatica in Sanatate Publica, conform prevederilor Ordinului nr. 1782/2006, pentru anul calendaristic 2020 s-au raport de către 284 de spitale un numar de 26.106 decese, dintre care 227 decese cu diagnostic principal COVID-19 (1 %) și respectiv 25875 decese cu diagnostic secundar de COVID (99%).
În aceeași perioadă, Guvernul a raportat doar 15.767 de decese la pacienți pozitivi.
Până la 31.03.2021, diferențele s-au adâncit: „Un export din cele doua baze de date a relevat că până la data de 31 martie 2021 s-au înregistrat 31.132 decese în alerte.ms.ro și respectiv 23.931 decese în Corona forms”, se arată în raport.
Concluziile comisiei
1. Sursa oficială de clasificare a deceselor – certificatul medical constatator – indică o corespondență convenabilă între decesele confirmate COVID raportate la INS și respectiv cele raportate în Corona forms (96% ). Decesele raportate în alerte.ms.ro sunt cu 13% mai numeroase decât cele din INS. Abaterile pe luni calendaristice sunt în general mai mari decât abaterea anuală și acest fapt se explică, probabil, prin evoluția pandemiei (abateri mai mari în luni de vârf epidemic), prin dinamica evoluției conceptelor legate de raportare, a codificării și a fenomenelor tardive (înregistrărilor întârziate).
2. Raportarea DRG pe setul minim de date a pacienților externați are, de departe, cea mai discutabilă validitate deoarece la 99% dintre cazurile care asociau un diagnostic de COVID-19, acesta a fost considerat diagnostic secundar. În mod cert aceasta raportare nu întrunește cerințele de calitate pentru a servi ca sursă de informații pentru numărul deceselor de COVID-19 în prezent.
3. Diferențele dintre platformele MS – alerte.ms.ro și Corona forms sunt justificate într-o oarecare măsură și parțial acceptabile, având în vedere faptul că platforma alerte.ms.ro presupune o raportare numerică agregată și cumulată (neverificabilă pe CNP sau alt tip de cod), iar platforma corona forms presupune o raportare caz cu caz, pe CNP. Rămâne totuși sub semnul întrebării utilitatea solicitării unei raportări agregate privind decesele intra-spitalicești, cu o frecvență de doua ori pe zi.
4. Platforma alerte.ms.ro a avut, în înțelegerea comisiei, mai curând rolul de a fi un instrument pentru managementul operațional (distribuire de materiale și echipamente, identificare rapida nevoi de resurse/resurse pentru pacienți in stare gravă) decât un rol de sistem informațional pentru colectarea și analiza deceselor. Corectitudinea informațiilor regăsite în alerte.ms.ro este condiționata esențial de acuratețea cu care raportează spitalele. Din explorările comisiei, spitalele au unele probleme privind corectitudinea modului de raportare și este evident ca nu există resurse umane disponibile și pregătite nici la nivelul spitalului și nici la nivelul DSP/CJCCI, pentru a valida aceste raportări.
5. Nu există prevedere, resurse și mecanisme pentru monitorizarea și validarea datelor referitoare la decesele înregistrate in alerte.ms.ro. și totodată, aceste date nu sunt fructificate în analize sau în decizii operative.
6. Platforma Corona forms este sursa cea mai valida de informații pentru raportarea deceselor provocate de Covid-19, deși s-au identificat unele confuzii/abateri de la procesul de raportare, în special la nivelul spitalelor. Analiza actuală are valoare exploratorie.