Trei tineri din Dâmboviţa sunt acuzaţi de lipsire de libertate şi lovire. Aceştia au ieşit la un suc cu două fete în vârstă de 22 de ani pe care s-au decis să nu le mai ducă acasă. Una dintre tinere a reuşit să sară din maşină, după ce a fost bătută, dar cealaltă a rămas pe mâinile lor.
Suspecţii au fost arestaţi, iar victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie click.ro. Cele două fete au ieşit în oraş cu verişorul uneia dintre el şi cu alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani. Aceştia le-au zis fetelor că le vor conduce acasă, însă şoferul a luat-o pe alt drum.
Când tinerele au început să protesteze, bărbaţii au început să le lovească cu pumnii. Una dintre fete a sărit din maşină în plină stradă.
„Am deschis portiera şi m-am aruncat din maşina”, a mărturisit una dintre tinere.
Trecătorii care au văzut-o pe fată aruncându-se din maşină au sunat imediat la 112 şi au alertat autorităţile. La scurt timp, politiştii i-au prins pe cei trei bărbaţi. Cealaltă fată nu a fost la fel de norocoasă. Bărbaţii au dus-o pe un câmp şi au abuzat-o sexual.
„M-au bătut, m-au ameninţat că dacă nu îi las să mă violeze o să ajung în râul Argeş”, a declarat victima.
Rudele agresorilor susţin că sunt nevinovaţi. Bărbaţii sunt arestaţi preventiv timp de 30 de zile, sub acuzarea comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovire.