În ziua de 30 mai 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d), al art.29 şi al art. 32 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate:
I. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.35 alin.(1) și ale art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal, având următorul cuprins:
– Art.35 alin.(1) din Codul penal: „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluții şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracțiuni.”;
– Art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal: „În caz de concurs de infracțiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art.35 alin.(1) din Codul penal este neconstituțională.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal și a constatat că acestea sunt constituționale în raport de criticile formulate.
În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art.35 alin.(1) din Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art.16 alin.(1) din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Arad – Secția penală.
II. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013, care au următorul cuprins „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituţională.
În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut încălcarea principiului egalităţii în drepturi, rezultată din faptul că alegerea criteriului valoric – chiar dacă vizează în mod direct şi nemijlocit cererea, şi nu o persoană sau un grup de persoane, se repercutează asupra situaţiei persoanei. Prin urmare, în condiţiile acceptării acestui prag valoric, cetăţenii nu mai sunt egali în exercitarea dreptului lor de acces la calea extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, încălcându-se, astfel, art.16 alin.(1) şi art.21 alin.(3) din Constituţie.
Dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalității hotărârilor judecătoreşti, legiuitorul acceptând tacit că instanţa supremă îşi exercită rolul de unificare a jurisprudenţei numai în anumite situaţii, atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare, ceea ce este contrar art.126 alin.(3) din Constituţie.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curții de Apel Braşov- Secția civilă.
