Poliţiştii au reținut un tânăr de 20 de ani suspectat de trafic de persoane. Victima acestuia, o fată de 18 ani, s-a sinucis, după ce a fost sechestrată și forțată să se prostitueze.
O tânără din Galați, de 18 ani, s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din București, în vara anului trecut, unde era sechestrată și obligată să presteze servicii sexuale contra cost.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Pe 27 martie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei persoane.
Potrivit anchetatorilor, în perioada cuprinsă între toamna anului 2021 și aprilie 2022, persoana bănuită ar fi recrutat, în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare (utilizând metoda ,,loverboy”), o persoană vătămată.
„De asemenea, în perioada aprilie – iunie 2022, persoana bănuită ar fi exploatat persoana vătămată, pe care ar fi obligat-o să practice prostituţia în țară (în municipiile București și Cluj-Napoca) și în străinătate (Germania), și-ar fi însuşit cvasitotalitatea sumelor de bani obținute de aceasta din practicarea prostituției. Totodată, pe fondul exploatării sexuale, persoana vătămată s-ar fi sinucis, la data de 25 iunie 2022, prin precipitarea de la fereastra unui apartament situat la etajul 5 al unui bloc de locuințe, din municipiul București, apartament unde aceasta ar fi întreținut relații sexuale contra cost”, a anunțat Poliția Galați.