Home Actualitate Inca un rezidentiat fraudat la Bucuresti

Inca un rezidentiat fraudat la Bucuresti

DISTRIBUIŢI

Numarul mare de medici rezidenti care au obtinut punctaj maxim la examenul din 23 noiembrie 2003 organizat la centrul universitar Bucuresti ridica mari semne de intrebare asupra corectitudinii acestuia. Trebuie precizat ca anul acesta s-au inscris pentru sustinerea examenului, in cele patru centre universitare – Bucuresti, Cluj, Craiova si Targu Mures – 7.680 de medici. Dintre acestia, peste 5.000 au concurat in Capitala la specializarile chirurgie si medicala.

In mod cu totul si cu totul surprinzator, peste 330 de medici au obtinut punctaj maxim numai in Bucuresti si doar sase in celelalte trei centre din tara.

Specializarea cea mai cautata – chirurgia – a adus si numarul cel mai mare de note maxime – nu mai putin de 259, iar alti 91 au obtinut 949 de puncte. Sa fie o generatie de exceptie de viitori chirurgi sau explicatia este cu totul alta?

Numarul locurilor scoase la concurs la chirurgie a fost 264, cu 30 mai putin decat in anul precedent.

Curios este faptul ca cele 200 de grile de examen extrase din cele 3.170 au fost stocate in calculatoarele Centrului National de Perfectionare a Medicilor, Farmacistilor, Altui Personal cu Studii Superioare si Asistentilor Medicali din strada Bodesti nr. 1, si nu la UMF -Carol Davila-, cum se obisnuia pana acum.

In plus, directorul acestui centru, care este si presedintele Comisiei Centrale de Rezidentiat, dr. Florian Popa si directorul de Resurse Umane din Ministerul Sanatatii, dr. Gheorghe Popescu, au facut parte si din comisia examenului de rezidentiat anulat din cauza fraudelor din 1997.

Surse din cadrul Ministerului Sanatatii au precizat ca numarul mare de candidati cu punctaj maxim este datorat faptului ca cele doua sute de intrebari au fost cunoscute inainte de sustinerea examenului.

Explicatiile acestui fapt putin obisnuit constau in numarul destul de restrans de persoane care aveau acces la grilele alese de calculator pentru concurs.

Fiecare candidat a avut, practic, alocat pentru completarea bulinei de raspuns aproximativ un minut, ceea ce inseamna ca in 240 de minute trebuia sa raspunda la 200 de intrebari cu trei sau patru variante.

Totodata, este surprinzator ca, in octombrie 2003, Gheorghe Popescu l-a inlocuit in comisie pe ex-secretarul de stat Teodor Traistaru. Explicatia acestui fapt ne scapa.

Potrivit acelorasi surse, multi dintre cei cu punctaj maxim au reusit sa -cunoasca- grila cu cele 200 de intrebari inainte de desfasurarea concursului gratie unor membri ai comisiei care au -teleportat- subiectele.

Referitor la numarul mare de candidati cu punctaj maxim, Florian Popa are propria sa explicatie. -Asta a iesit. Au stiu, au invatat si asta este situatia. Concursul este validat si de acum se anunta rezultatul. Securizarea calculatoarelor s-a facut de catre Ministerul de Interne. Cladirea UMF este in reparatie si nu s-a putut asigura securizarea acolo. Comisia zonala Bucuresti s-a tinut la Centrul national de perfectionare Bucuresti din strada Bodesti nr. 1. Noi avem doua sedii, dar acesta era mai usor de securizat-, a declarat Popa.

Potrivit precizarilor sale, nu exista nici o contestatie din partea candidatilor privind fraudarea examenului.

Candidatii cu punctaj maxim vor sustine un nou test de departajare, fixat prin ordin comun al ministrului sanatatii si educatiei pentru data de 7 decembrie. Oare ministrul Ionel Blanculescu n-a inteles ca a fost pacalit de cei care au organizat rezidentiatul de la Bucuresti?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.