PSD a atacat în contencios administrativ HG nr. 348/2021 în ceea ce privește închiderea magazinelor după ora 18.00.
La emiterea acestei hotărâri, Guvernul a invocat art. 5 alin. 3 lit. f) din Legea 55/2020 care prevede „limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității UNOR instituții sau operatori economici”.
Amendamentul care introduce această posibilitate a fost depus în Parlament de deputatul Florin Roman la votarea de anul trecut a legii 55/2020, iar parlamentarii PSD care aveau majoritate în legislatura trecută au votat.
La fel ca și Ciolacu, demagog sau stupid, Roman declara marțea trecută că măsura privind închiderea magazinelor la ora 18:00 dată de guvernanţi ridică mari semne de întrebare şi ar trebui să se revină asupra ei.
„Din punctul meu de vedere, ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere a magazinelor, la ora 18:00 pentru toţi cei care, de exemplu, trăiesc în oraşele mari. Plecăm la muncă cu toţii dimineaţa, ajungem de multe ori la 18:00, la 19:00 la 20:00, în funcţie de program şi în aceste condiţii suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu. Chestiunea asta, din punctul meu de vedere, nu merge. Domnul Arafat, dacă într-adevăr îşi dorea o discuţie foarte serioasă cu partidele, trebuia să ne invite înainte să ne spună că astea sunt lucrurile şi ne dădeam şi noi un punct de vedere, pentru că avem şi noi membri în Comisiile de sănătate, specialişti, foşti miniştri, foşti directori de direcţii de sănătate publică şi ne spuneam şi noi un punct de vedere. Locuiesc chiar vizavi de un supermarket. (…) De când s-a introdus această măsură constat cu ochii mei că se creează acea îmbulzeală, se creează acea aglomeraţie, plus că practic îi dăm peste cap şi pe cei vârstnici, care de regulă obişnuiesc să vină dimineaţa. Lucrul ăsta l-am văzut şi ieri şi astăzi. Văd zilnic acest lucru.”, a spus Florin Roman, la Palatul Parlamentului săptămâna trecută.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
D. Roman spune c-a observat multe. S-a confirmation de presupuneam deja.