Gabriela Firea mimează opoziția în PSD față de condamnatul Liviu Dragnea doar pentru a-și putea pune în practică deciziile nebunești. În condițiile în care Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement pentru praful prezent în aerul din București iar traficul din capitală a fost clasat pe locul al treilea din lume în clasamentul orașelor cu cel mai aglomerat trafic din lume, Firea a decis să taie de la RATB și de la protecția mediului 53 milioane de Ron, conform proiectului de rectificare bugetară aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 22 noiembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, transmite Agerpres.
Conform proiectului de rectificare bugetară, pentru Protecţia mediului se are în vedere o diminuare cu 28,6 milioane de lei a bugetului (dintre care 27,5 milioane de lei de la Canalizarea şi tratarea apelor reziduale) iar bugetul Societăţii de Transport Bucureşti (fost RATB) va scădea cu 24,5 milioane lei.
De la Administraţia Străzilor Bucureşti urmează să fie tăiate 9,7 milioane lei, de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale 6,2 milioane lei, iar de la Centrul de Protecţie a Plantelor, 1,1 milioane lei. Conform unui centralizator, banii pentru spitale urmează să fie diminuaţi cu un total de 26 de milioane lei: dintre care 3,6 milioane de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, 6,3 milioane de la Spitalul de chirurgie oro-maxilo facială, 2,4 milioane lei de la Spitalul „Carol Davila”, 3,9 milioane lei de la Spitalul Foişor, 2,3 milioane lei de la Spitalul „Victor Gomoiu”, 6,2 milioane lei de la Spitalul „Victor Babeş” şi 4,5 milioane lei de la Centrul de evaluare şi tratament al toxicodependenţelor pentru tineri.
Capitolul Cultură, recreere şi religie se suplimentează cu 33 de milioane de lei şi, totodată, creşte cu 45 de milioane de lei (de la 26,7 milioane lei) bugetul prevăzut pentru achiziţii de imobile monumente istorice, urmare a exercitării dreptului de preemţiune al municipiului Bucureşti.
10 milioane vor merge la Catedrala Mântuirii Neamului, bani care fac parte dintr-un total de 15,3 milioane de lei, destinate susţinerii lucrărilor pentru diferite lăcaşuri de cult din Capitală.
De la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională urmează să se taie 8,8 milioane lei, dintre care 2,1 milioane de la Poliţie locală şi 6,6 milioane de la Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor (se elimină achiziţionarea achiziţionarea a 15 costume de protecţie pompier tip Nomex şi a 16 echipamente individuale alpinişti-salvatori).
Pentru capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică este prevăzută o creştere de 22,4 milioane lei, subvenţiile pentru energia termică urmează să fie suplimentate cu 87,7 milioane lei. Pe de altă parte, se vor tăia 4,1 milioane lei de la diverse lucrări de modernizare şi reabilitare a sistemului de termoficare.
Subvenţiile pentru transportul în comun ar urma să crească cu 12 milioane de lei.
Bugetul RADET urmează să fie redus cu 7,8 milioane lei.