Fostul ministru Dan Șova spune că, în opinia sa, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, cel care s-a ocupat de campania lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale, ar trebui „să facă un pas în spate” și să renunțe la funcția pe care o deține în conducerea partidului.
„Eu cred că domnul Liviu Dragnea, pe care îl știu ca pe un om politic serios și un bărbat serios, va trebui să facă un pas în spate. În mod evident, această campanie a fost pierdută, în primul rând, din vina domniei sale, pentru că a fost director de campanie. Dacă am accepta un alt raționament, ar însemna să ne imaginăm că în momentul în care am fi câștigat domnul Dragnea nu ar fi avut niciun merit. Spun că ceea ce ar trebui să facă domnul Dragnea din proprie inițiativă este să facă un pas în spate, (…) pe linie de partid, din cea de președinte executiv. Așa ar fi normal (să își dea demisia — n.r)”, a spus acesta, luni, la sediul PSD.
Acesta a ținut să precizeze că alegerile prezidențiale au fost pierdute din pricina unei probleme de coordonare „de la centru”.
„Nu, cred că a fost o situație specială și nu cred că alegerile au fost pierdute de către liderii din teritoriu. Cred că a fost o situație puțin mai complicată. Da, este o problemă de coordonare de la centru și cred că un pas în spate al domnului Dragnea este necesar în acest moment”, a arătat acesta.