Cei șase asistenți medicali ce conduc SANITAS și care s-au erijat în reprezentanții sistemului de sănătate au trimis ieri un halucinant comunicat presei. Știm că nu au studii în comunicare și nici studii superioare dar atâta prostie rar am văzut. Comunicatul ne anunță că SANITAS negociază de un an cu Ministerul și că inițial a fost stabilită creșterea salarială pentru 1 iunie, apoi 1 iulie, apoi 1 septembrie și acum, (URAAAAAAAA!) 1 octombrie:
„Federaţia SANITAS din România negociază cu Ministerul Sănătăţii majorările salariale pentru întreg personalul din sistemul de sănătate încă din toamna anului trecut. Termenul primei tranşe de creştere a fost de mai multe ori amânat. În primă fază s-a vorbit de 1 iunie -1 iulie, ulterior 1 septembrie, iar în momentul de faţă a fost agreat termenul de 1 octombrie.”
Ca apoi să concluzioneze, fără a uita să-i piște pe „unii care se frământă pe facebook”, adică pe medicii ăștia cu ani mulți de facultate și studiu:
„Acest succes al Federației SANITAS nu poate fi umbrit de frământările unora ce se exprimă în mediul virtual”.
Câtă prostie zace-n frustrații ăștia!
Explicație foto: SANITAS, în 21 august, cu ministrul Bănicioiu, fericiți că totul s-a rezolvat!!!!!!!