– Marti, zi de aur pentru romani
La o zi dupa ce gimnastii au spart -gheata- la podium, marti seara, sportivii nostri au cucerit primele medalii supreme. Prima care a castigat aurul a fost inotatoarea Camelia Potec, care a obtinut o neasteptata medalie de aur in proba de 200 metri liber. Desi in prima suta de metri n-a avut o evolutie performanta, campioana Europei a reusit totusi o revenire de senzatie pe final, reusind sa le depaseasca, cu un timp de 1.58.03, pe marile favorite ale probei, Federica Pellegrini (Italia) si Solenne Figues (Franta). La cateva ore distanta dupa performanta Cameliei, a venit si cea de-a doua medalie de aur: Oana Ban, Catalina Ponor, Alexandra Eremia, Dana Sofronie, Monica Rosu si Silvia Stroescu au reusit sa aduca al treilea titlu olimpic pentru tara noastra (114,283 puncte). Romania a fost urmata de SUA (113, 584) si de Rusia (113,235). Cele mai bune note au fost realizate de gimnastele noastre la barna si sol, punctul slab fiind paralelele.
– Finala cu emotii la canotaj
Echipajul de 8+1 canotaj al Romaniei (Rodica Florea, Viorica Susanu, Aurica Barascu, Ioana Papuc, Liliana Gafencu, Elisabeta Lipa, Georgeta Damian, Doina Ignat si Elena Georgescu), care obtinea aurul olimpic la Sydney, a reusit, dupa recalificari, sa acceada in ultimul act al competitiei. La dublu vasle feminin, Camelia Mihalcea si Simona Strambeschi s-au calificat in finala, dupa ce in recalificari au terminat pe locul doi in seria a doua.
– Adio, floreta!
Gheorghe Guset a ratat intrarea in finala de aruncare a greutatii, clasandu-se pe locul 8 in seria A de calificare (cu 19,68 m) si pe locul 14 per total (cu doua pozitii sub baremul pentru a intra in finala). Cel mai neplacut moment l-a reprezentat evolutia floretistelor: campioana olimpica de la Atlanta, Laura Badea, a fost invinsa in saiprezecimile de floreta individual cu 15-7 de poloneza Silvia Gruchala. In turul doi, Roxana Scarlat n-a putut trece nici ea de sud-coreeanca Hyun Nam, fiind invinsa cu 15-7.
– Elvetia suprema
Dupa o finala dramatica in proba masculina de floreta, elvetianul Marcel Fischer a reusit sa il invinga pe Wang Lei (China), aducand astfel tarii sale prima medalie olimpica din istorie la scrima. Reusind un meci in care a avut tot timpul suprematia la asalturi, elvetianul a invins cu 15-9. Medalia de bronz la floreta masculin a fost castigata de rusul Pavel Kolobkov, care l-a invins pe -muschetarul- francez Eric Boisse cu 15-8.
– Victorie chinuita pentru -Dream Team-
Dupa ce a pierdut in meciul inaugural in fata Puerto Rico, nationala de baschet a SUA a reusit sa infranga puternica reprezentativa a Greciei. Meciul, disputat pe viata si pe moarte in -vulcanul- Helliniko Arena – in prezenta a 12.000 de spectatori -, a revenit americanilor cu 77-71. In ciuda faptului ca au avut probleme medicale, americanii Allen Iverson si Tim Duncan au fost principalii marcatori ai SUA, cu 17, respectiv 14 puncte. In cel de-al doilea meci, Puerto Rico n-a mai reusit victoria, fiind depasita de Lituania cu 98-90. Celelalte meciuri: Serbia/Muntenegru – Italia: 74-72, Spania – Argentina: 87-76, Australia – Angola: 83-59 si Noua Zeelanda – China: 62-69.