Rezidențiatul este organizat și finanțat în România în conformitate cu Ordonanța 18 din 29 august 2009 care prevede la articolul 10 că „activitatea de pregătire teoretică și practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, este consemnată în două documente cu caracter obligatoriu, netransmisibile, denumite Carnetul de rezident și Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului”( așa numitul log-book).
Singurul an în care Ministerul Sănătății a emis caietele de monitorizare, numite log-book -uri, a fost anul 2009 când ministru al Sănătății a fost interimarul Adriean Videanu.
Ministerul a organizat atunci rezidențiatul conform legii anunțând că „Toti rezidentii care se vor prezenta pentru repartitia pe clinici de indrumare si stagii de pregatire vor achita o taxa de 75 RON, care va acoperi cheltuielile pentru carnetele de rezident personalizate, curriculum-ul de pregatire in rezidentiat si log-book (caietul de monitorizare a activitatii)”.
De atunci s-au perindat la conducerea ministerului: Cseke Attila, Ladislau Ritli, Vasile Cepoi, Raed Arafat, Victor Ponta, Nicolae Bănicioiu, Patriciu Achimaș Cadariu, Vlad Voiculescu și Florian Dorel Bodog, Sorina Pintea toți încălcând ordonanța.
Doctorul Dan Grigorescu a reluat în 8 noiembrie tema log-bookului („registrul” activității reale a rezidentului) cerând reintroducerea acestuia chiar dacă aceasta va genera „scoaterea din zona confortabilă a unora dintre conducătorii de rezidențiat, care vor trebui să „dea pacienți” în deplină responsabilitate rezidenților, evident, pe care să-i supervizeze personal!”
Dar ministrul Sănătății nu l-a ascultat și pe site-ul oficial https://rezidentiat.ms.ro/ sunt anunțate documente pe care le vor primi rezidenții:
Medicii rezidenți vor primi la repartiție 3 adrese, o adeverință și carnetul de rezident:
adresa de îndrumare metodologică pentru toată durata pregătirii în rezidențiat pe care o vor prezenta coordonatorului de rezidențiat
adresa de stagiu cu care se vor prezenta la unitatea sanitară la care au fost repartizați pentru efectuarea primului stagiu
adresa către unitatea angajatoare
adeverința de confirmare ca rezident
carnetul de rezident și un set de etichete personalizate pentru a fi lipite pe fiecare pagină a carnetului.
Așadar log-bookul nu există nici anul acesta deși Pintea se bătea cu pumnul în piept c-o să facă și-o să dreagă.
Este evident că marii profesori din UMF-istan nu vor să stea să piardă vremea completând în log-bookurile rezidenților. Apoi, tot zeii UMF-istanului dau în presă declarații potrivit cărora medicii tineri sunt prost pregatiți… De exemplu eterna Daniela Bartoș care a declarat tranșant pentru AM PRESS : ”N-am întâlnit niciodată atâția proști în spitale”.
Bartoș este coordonatoare de rezidențiat la Spitalul Clinic de Urgență București – Secția Clinică Medicină Internă .
Log-bookul conține detaliile pregătirii rezidentului cu care acesta poate dovedi strict ceea ce a învățat, așa cum prevede Ordinul ministrului Sănătății nr.1141/2007 și Regulamentul de rezidențiat:
a) lista cazurilor examinate conform baremului curricular, cu specificarea diagnosticului și, după caz, a manoperelor/ procedurilor/tehnicilor efectuate, contrasemnate și parafate de îndrumătorul de rezidențiat;
b) data efectuării fiecărei gărzi, semnată și parafată de medicul șef de gardă;
c) detașările, perioada acestora și modulele efectuate pe durata detașării, cu avizul coordonatorului de program;
d) modulele de pregătire, perioada în care au fost efectuate, evaluările și rezultatele obținute, cu semnătura și parafa coordonatorului sau directorului de program pentru modulul respectiv;
e) manifestările de educație medicală continuă la care a participat, cu numărul diplomei de participare;
f) lucrările științifice comunicate/publicate, în situația în care respectivele manifestări științifice sunt elaborate sau finanțate cu sprijinul coordonatorului de program;
g) studiile clinice efectuate, cu avizul medicului curant al pacienților incluși în studiile clinice sau activitățile științifice respective.
(2) Acuratețea datelor consemnate în Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului este certificată prin semnătură și parafă de către îndrumătorul sau responsabilul de formare în rezidențiat.
În țările pe care am vrea să le ajungem din urmă niciun medic nu poate profesa fără a-și trece în CV această listă detaliată a calificărlor medicale obținute: detalierea abilităților clinice, a tehnicilor și a procedurilor aplicate, cu denumirea lor exactă, anii de experiență și anii de experiență nesupervizată.
Atât timp cât log-bookul este prevăzut de lege și ministerul nu-l furnizează, drepturile rezidentului fiind astfel încălcate, responsabilii de rezidențiat în frunte cu Sorina Pintea se fac vinovați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Problema log-bookului a ajuns și în atenția Avocatului Poporului care tace de aproape o lună. Va proteja și Ciorbea UMF-istanul? După refuzul MS de a-i elibera log-book-ul, un medic specialist a sesizat Avocatul Poporului de lipsa caietelor de rezidenți