– Primarul localitatii Ocnele Mari, Radu Gheorghe, vrea sa fie supus testului poligraf, dar impreuna cu presedintele Consiliului Judetean si prefectul Perpelea
Dupa ce Iulian Comanescu, presedintele Consiliului Judetean, a afirmat ca este dispus sa se supuna detectorului de minciuni pentru a fi inlaturate suspiciunile privind inregistrarea clandestina din biroul premierului Nastase, primarul localitatii Ocnele Mari declara acelasi lucru. Radu Gheorghe doreste insa ca de la testul cu pricina sa nu lipseasca, in nici un caz, prefectul Mircea Perpelea si Iulian Comanescu.
-Si la ora actuala, imi mentin afirmatiile, conform carora nu eu sunt cel care l-a inregistrat pe premier. Daca as fi facut-o, nu vad de ce nu as recunoaste, nu as avea de ce sa ma tem de consecinte. As spune ca am inregistrat convorbirea cu premierul pentru a-mi informa cetatenii mai bine. Dar nu pot recunoaste ceea ce nu am facut. Am fost vizitat de reprezentanti ai SPP, ai SRI, ai SIE, ai Organizatiei Judetene a partidului… M-au interogat degeaba, caci, inca o data spun, nu eu sunt autorul acestei fapte. De aceea, sunt dispus ca oricand sa fiu pus la detectorul de minciuni alaturi de ceilalti participanti la discutia din cabinetul premierului. Poate, in acest fel, lucrurile se vor clarifica-, a declarat primarul Radu Gheorghe.
Cazul -spion la premier- este inca deschis si nu se va finaliza pana cand nu va fi gasit vinovatul si nu va plati pentru fapta facuta.
Reamintim ca, dupa tragedia de la Ocnele Mari, premierul Adrian Nastase a avut o intrevedere cu oficialii judetului Valcea, in contextul careia unul dintre acestia l-ar fi inregistrat pe primul-ministru fara ca acesta sa stie. Ulterior, fragmente din inregistrare au fost publicate in saptamanalul -Vocea Valcii-.