Home Actualitate Inspector CNEAA, retinut de PNA

Inspector CNEAA, retinut de PNA

DISTRIBUIŢI

Inspectorul Marin Angheloiu de la Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) a fost arestat ieri de procurorii PNA pentru complicitate la trafic de influenta, in legatura cu celor doua cadre didactice retinute de curand pentru coruptie.

Acesta a fost vicepresedinte al CNEAA, iar in cursul lunii iulie 2005, ar fi pretins si primit, in doua transe, 6.200 euro de la asistentul universitar Lucian Bratu. Banii ar fi fost primiti in scopul de a fi dati unui cadru universitar al Academiei de Politie, in schimbul interventiei pentru obtinerea unor note de promovare la examenul de licenta, sesiunea iulie 2005, pentru sase studenti de la Universitatea Ecologica -Dimitrie Cantemir- din Iasi.

Ieri, la PNA au fost audiati mai multi profesori, printre acestia fiind si seful Catedrei de drept procesual penal a Academiei de Politie, Alexandru Boroi.

In urma cu o saptamana, PNA anunta ca Lucian Bratu, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Ecologice -Dimitrie Cantemir- din Iasi, a fost prins in flagrant in timp ce primea mita 700 de euro. Bratu este acuzat de trafic de influenta dupa ce ar fi primit si pretins 7.000 de euro de la alti sapte studenti care urmau sa sustina examenul de licenta la Academia de Politie -Alexandru Ioan Cuza-, in sesiunea iulie 2005. In schimbul banilor, Bratu ar fi promis ca poate interveni pe langa anumite persoane din cadrul facultatii, in vederea promovarii examenului. In acelasi dosar, procurorii PNA l-au retinut si pe Dumitru Popa, lector universitar, sub acuzatia de complicitate la trafic de influenta. El este acuzat ca ar fi obtinut 6.200 de euro din suma pretinsa si primita de Bratu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.