Morga este la un pas de a se închide și și-a întrerupt oarecum activitatea și asta după ce mai multe instituții nu și-au plătit facturile față de acestă insituție. Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici“ are de încasat aproape două milioane de lei de la Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și Parchet, pentru expertizele făcute la cererea acestor instituții, fără acești bani instituția neputând să-și achite utilitățile. „Suntem într-o situație foarte delicată. Avem pe masă multe facturi la gaze, căldură, lumină și altele. Nu știm pe care să le achităm cu prioritate, întrucât banii pe care îi avem nu ne ajung pentru achitarea tuturor facturilor. Din nefericire avem de încasat 1,8 milioane lei de la Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul de Justiței și de la Parchet“, au declarat, ieri, pentru Mediafax, reprezentanți din consiliul de administrație al instituției. Cele mai mari datorii către INML le are MAI, peste jumătate din sumă, iar Ministerul Justiției și Parchetul câte 150.000 de lei fiecare, arată statisticile instituției. "Din păcate, din cauza acestui deficit, nu mai sunt bani nici pentru reactivi. Este o situație grea. Nu prea mai avem cum să ne descurcăm. Deficitul bugetar este mult prea mare, iar analize trebuie făcute continuu", a precizat sursa citată.
Un raport al INML privind activitatea medico-legală arată că în 2010 au fost efectuate 103.591 constatări, expertize și noi expertize medico-legale (fie la solicitarea autorităților judiciare, fie de către persoane fizice). La acestea se adaugă 1.512 evaluări efectuate de Comisiile de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale și 296 de expertize analizate în cadrul Comisiei Superioare Medico-Legale, ajungându-se la un total de 106.918 expertive.
Acest volum de expertize, fără să fie luate în calcul autopsiile medico-legale și numărul mare de investigații de laborator au fost efectuate în condițiile unor restricții bugetare severe, a unor dotari de laborator insuficiente și a unui numar de personal situat mult sub cifra minima acceptabilă, arată raportul privind activitatea de rețelei de medicină legală din 2010. Tot în 2010 s-au efectuat 83.699 de investigații toxicologice, din care 75.786 determinări ale alcoolemiei la persoane și la cadavre, 6.251 investigatii toxicologice complexe pentru identificarea și dozarea unor toxice, altele decât alcoolul și drogurile, 1.662 investigații toxicologice pentru determinarea prezenței drogurilor și dozarea acestora precum și urgențe spitalicești în cazuri de intoxicații acute. Plata prestățiilor medico-legale se efectuează extrem de greoi, cu întârzieri atât în cazul parchetelor cât și al instanțelor, arată raportul realizat la nivelul rețelei naționale de medicină legală pe 2010.
Ramona Feraru
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane