Home Actualitate Întâlnire de taină la Cotroceni. Subiectul: alegerile interne din PDL

Întâlnire de taină la Cotroceni. Subiectul: alegerile interne din PDL

DISTRIBUIŢI

Marți seara a avut loc la Cotroceni o întâlnire de taină între lideri ai Partidului Democrat Liberal și președintele Traian Băsescu, conform unor surse oficiale. Potrivit informațiilor obținute de ziarul Curentul, întâlnirea a avut loc la cererea democrat-liberalului Ioan Oltean, pe fondul disputelor aprige din partid generate de apropierea Convenției Naționale programate peste o lună. Conform acelorași surse, la discuții au participat, pe lângă Traian Băsescu lideri a circa 20 de organizații județene ale PDL. Astfel, la întâlnire au fost văzuți  Adrian Videanu, președintele organizației PDL București, Mihai Stănișoară, liderul democrat-liberal de la Mehedinți, Ioan Oltean, de la Bistrița Năsăud, Roberta Anastase (Prahova), Gheorghe Flutur( Suceava) și desigur Elena Udrea. Așa cum se poate observa, au fost prezenți la discuții reprezentanți ai ambelor tabere. Potrivit surselor ziarului Curentul , în timpul discuțiilor,  președintele Traian Băsescu a declarat că nu susține pe cineva anume  în cursa pentru șefia PDL, dar că nu poate opri pe nimeni să vorbească. De asemenea, Băsescu le-a propus celor prezenți la discuții să analizeze varianta unei soluții de compromis, acceptată de toate taberele din partid, pentru a evita un război direct între principalii combatanți pentru șefia PDL.

Iulia Nueleanu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.