Home Actualitate Intenția lui Ponta de desființare a CNSC inflamează Comisia Europeană

Intenția lui Ponta de desființare a CNSC inflamează Comisia Europeană

DISTRIBUIŢI

Ne paște procedura de infringement

Atacurile premierului Victor Ponta la adresa Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și intenția acestuia de a modifica legislația în domeniul achizițiilor publice pentru putea a subordona această instituție independentă au ajuns la urechile oficialilor Comisiei Europene. Peste câteva zile se așteaptă ca reprezentanți ai DG Markt să transmită oficial premierului o notă de protest privind îngrijorările Bruxelles-ului privind intenția declarată a acestuia de a desființa CNSC și de a transfera în Justiție soluționarea contestațiilor formulate de operatorii economici în cadrul procedurilor de achiziție publică derulată de către instituțiile guvernamentale.
În prima ședință de guvern de la începutul acestui an, premierul Victor Ponta a lansat un atac fără precedent la adresa CNSC, pe motiv că din cauza acestei instituții s-ar fi blocat procedura de achiziție publică privind construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. În replică, CNSC a explicat foarte clar că  nu a "blocat" nici o procedură, demonstrând că a soluționat cu celeritate, în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, într-un termen record de numai trei zile lucrătoare, mai precis in data de 3 ianuarie 2013 (n.n. deci înainte cu o zi de atacul premie­rului), contestația formulată de China Communications Construction Company Limited. Suspendarea acționează, conform legislației care guvernează achizițiile publice, până la pronunțarea pe fondul cauzei, ( ) Suspendarea a acționat numai până în data de 03.01.2013, atunci când completul din cadrul C.N.S.C. căruia i-a fost repartizat dosarul, în mod aleatoriu, a soluționat pe fond cauza, pronunțând Decizia nr. 3/C11/5822?éÔÇØ, a comunicat CNSC premierului.
Practic, prin acel comunicat CNSC lasa să se înțeleagă că „blocajele” proiectului respective survin ca urmare a faptului că CNADNR si Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, condus de liberalul Relu Fenechiu, „încurcaseră” modul de elaborare și publicare a criteriile de preselecție și, algoritmii de calcul aferenți acestora, iar aceste abateri de la legislația națională și europeană puteau conduce, într-un final, la anularea procedurii respective dacă ele nu ar fi fost remediate de către Consiliu.
Deși cunoștea foarte bine realitatea, premierul Victor Ponta a continuat să pună tunurile pe CNSC, lansând tot felul de intoxicări. Printre minciuni, el a aruncat însă „porumbelul”, lăsând să se înțeleagă că Guvernul își va asuma decizia politică de a modifica legislația în materia achizițiilor publice, în sensul desființării CNSC (n.n. – instituție inde­pendentă politic) și a preluării atribuțiilor acestei instituții de către Tribunale.
Ce implicații economice ar avea o asemenea măsură? In primul rând va fi generat un blocaj total al procedurilor de achiziție publică ținând cont de termenele mari de judecată din instanță. In al doilea rând emiterea unor decizii controversate ca urmare a faptului că instanțele nu dispun de echipe multidisciplinare (economiști, ingineri, medici etc), astfel că deciziile judecătorilor români ar putea fi contestate la instanțele europene, caz în care România ar putea fi obligată la plata unor despagubiri în cazul unor decizii „cu dedicație”. Nu în ultimul rând, modificarea legislației printr-o decizie politică menită a favoriza autoritățile contractante cu tentă social-democrată, precum și companiile care au sponsorizat mediul politic, va conduce la introducerea de către CE a procedurii de infringement în cazul României.
Ce implicații economice ar avea o asemenea măsură? In primul rând va fi generat un blocaj total al procedurilor de achiziție publică ținând cont de termenele mari de judecată din instanță. In al doilea rând emiterea unor decizii controversate ca urmare a faptului că instanțele nu dispun de echipe multidisciplinare (economiști, ingineri, medici etc), astfel că deciziile judecătorilor români ar putea fi contestate la instanțele europene, caz în care România ar putea fi obligată la plata unor despagubiri în cazul unor decizii „cu dedicație“. Nu în ultimul rând, modificarea legislației printr-o decizie politică menită a favoriza autoritățile contractante cu tentă social-democrată, precum și companiile care au sponsorizat mediul politic, va conduce la introdu­cerea de către CE a procedurii de infringement în cazul României.

Ponta încalcă obligațiile asumate de România la Bruxelles: întâi vrea să modifice legislația în domeniul achizițiilor publice și abia apoi vrea să explice CE. De consultare, nici vorbă!

„Vă rog pe toți să folosim această legitimitate pe care ne-a dat-o votul popular, să schimbăm toți acești birocrați (…) Eu nu stau să mă plâng că m-a bătut sistemul lui CNSC (…)  Vă rog să luăm decizii politice, ni le asumăm ca guvern, ca majoritate parlamentară (…)“, a declarat premierul în ultima ședință de Guvern. Chestionat în emisiunea „Vorbe Grele“ de la Antena3, cu privire la respectiva declarație guvernamentală „de asumare politică“ a desființării unei instituții independente care reprezintă filtrul de legalitate al licitațiilor publice autohtone, Victor Ponta declarat nonșalant că Guvernul va modifica legislația națională și apoi va explica Comisiei Europene de ce a făcut acest lucru.
Surse guvernamentale susțin că deja experții guvernamentali, urmare a declarațiilor premierului, au demarat elaborarea unui proiect de act normativ care să modifice legislația în materia achizițiilor publice, document care prevede, printre altele, desființarea CNSC. Culmea este că deja in privința acestui subiect, Victor Ponta a fost deja „mustrat“, încă din octombrie 2012, de către oficiali ai Comisiei Europene (CE), atunci când premierul a mai încercat o data să forțeze pe șest modificarea legislației privind achizițiile publice, astfel încât CNSC să devină o instituție politizată, aflată în subordinea Parlamentului.
Atunci, oficialii CE au cerut imperativ Guvernului să evite orice modificări legislative care afectează independența acestei instituții sau îi știrbesc atribuțiile. La momentul respectiv, Klaus Wiedner, ?ê?£eful Unității de Legislație privind achizițiile publice din cadrul Direcției Generale Piața Internă și Servicii (DG Markt), printr-un e-mail transmis Guvernului la 4 octombrie 2012, recomanda executivului să dispună transmiterea către Comisie a oricărui proiect legislative privind funcționarea pieței achizițiilor publice autohtone respectiv și să inițieze dialogul pe această temă cu reprezentanții DG Markt. „Avem cunoștință despre pregătirea unui proiect, pentru modificarea organizării CNSC, care nu a fost comunicat serviciilor Comisiei. Aș vrea să folosesc această oportunitate pentru a informa autoritățile române despre necesitatea de a evita orice modificări care ar afecta independența CNSC“, afirma Klaus Wiedner, acesta subliniind că orice modificare a legislației în domeniul achizițiilor publice ar putea genera introducerea de către CE a procedurii de infringement în cazul României.
Așa cum era de așteptat, și de această data oficialii europeni au luat act de declarașiile premierului și de intenșia declarată a acestuia privind desființarea ghimpelui din coasta clientelei USL, în speță CNSC. Astfel, surse oficiale din cadrul DG Markt  ne-au declarat faptul că în zilele următoare CE va transmite o nouă avertizare oficială Guvernului și va cere imperativ explicații .

Exemplu de licitație „cu dedicație“ și „șpagă“

Cel mai elocvent exemplu de licitație de către CNSC, îl reprezintă licitația derulată în toamna anului trecut de CNADNR privind reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Brașov (58 km). Atunci, sefii CNADNR au agreat modificarea documentațăvara aceluiași an, introducând printre cerințele impuse companiilor de consultanță care participau la licitație, prevederi care miroaseau de la o poștă a șpagă: punerea la dispoziția autorității contractante a unui autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro și 30.000 de euro, precum și plata unei sume între 30.000 euro ai CNADNR. Interesant este că deși cunoștea bine situația reală și motivele pentru care CNSC suspendase procedura privind reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Brașov, premierul Victor Ponta a aruncat din nou pisica  în curtea CNSC, declară referitor la aceasta instituție că știa politică. Ulterior s-a dovedit că declarațiile premierului nu aveau acoperire relația acestuia de a discredita CNSC. Drept urmare, singurul vinovat de șpaga cu acte-n regulăă de CNADNR fiind acarul Paun, mai precis un director din CNADNR care semnase modificarea documentației și care, după respectivul scandal mediatic, s-a ales cu o ?éÔÇ£cercetare disciplinară.

Achizițiile publice cu „dedicație“, în creștere în 2013 – apreciază analiștii

De subliniat că în anul 2011, din totalul de 6.000 de decizii emise de către C.N.S.C., Curțile de Apel au casat doar 1,15 % dintre deciziile atacate cu plângere emise de respective instituții administrative-jurisdicțională, restul de 98,85% rămânând definitive și irevocabile, iar pentru anul 2012 bilanțul instituției se preconizează a fi unul asemănător.  Mai mult, trebuie spus că in 2010 și 2011, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat licitații publice cu o valoare estimată de 2,7 miliarde euro, respectiv 1,3 miliarde de euro.
Cu toate că CNSC a filtrate multe dintre achizițiile publice suspecte, analiștii economici consultați de „Curentul“ apreciau că între 20 și 40% dintre contractele încheiate anii trecutși de către stat sunt pe bază de „dedicație“ și „șpagă“ girată de instituțiile guvernamentale. Culmea este însă că procentul acestor achiziții „cu dedicație“ este în creștere, apreciază analiștii, ținând cont de faptul că la finele anului trecut Guvernul a agreat ca începând cu ianuarie 2013 pragul valoric al procedurilor pentru care autoritățile publice pot achizitiona direct produse, servicii sau lucrari să crească de la 15.000 de euro la 30.000 de euro.

Mircea Florescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.