Home Actualitate Intervenția societății civile în procesul de arbitraj deschis de Gabriel Resources împotriva...

Intervenția societății civile în procesul de arbitraj deschis de Gabriel Resources împotriva statului român

DISTRIBUIŢI

Campania ”Salvați Roșia Montană” a realizat intervenția societății civile în procesul de arbitraj deschis de Gabriel Resources împotriva statului român, prin care compania minieră solicită daune de 4,4 miliarde de dolari. Intervenția va fi depusă la Tribunalul ICSID de la Washington, pe 2 noiembrie.
Intervenția, denumită amicus curiae, a fost realizată de juriști români, împreună cu specialiști în drept internațional, veniți de peste hotare, pentru a sprijini comunitatea locală din Roșia Montană.
De altfel, documentele pe care le asociațiile le vor depune la tribunal vor să întărească apărarea României și să aducă probe clare în fața instanței.
”Vom evidenția, în amicus curiae, argumente importante, și anume că au existat efecte semnificative și ireparabile asupra locuitorilor și a societății din Roșia Montană, ca urmare a tentativelor lui Gabriel Resources de a exploata în zonă și a eșecurilor Guvernului român de a proteja populația și mediul. Locuitorii au fost presați să-și părăsească locuințele, familiile s-au despărțit, întreprinderile au fost forțate să se închidă, instituțiile s-au transformat în mașini de propagandă, iar vecinii au devenit în dușmani, ca urmare a campaniei psihologice de a diviza, izola și intimida”, a declarat Erika Lennon, senior attorney la Center for International Environmental Law (CIEL).

”Vrem să prezentăm tribunalului faptul că proiectul minier a fost planificat fără să respecte drepturile locuitorilor din Roșia Montană. Prezentând această perspectivă tribunalului, vom evidenția cât de mult îi va afecta pe localnici decizia din procesul de arbitraj”, a spus Dr. Christian Schliemann, de la European Center for Constitutional and Human Rights.

Reprezentanții societății civile au îngrijorări privind transparența și legitimitatea acestui tribunal de arbitraj, precum și a întregului sistem internațional de soluționare arbitrală a litigiilor comerciale între state și corporații. Cu toate acestea, intervenția Salvați Roșia Montană în proces va fi benefică pentru apărarea drepturilor comunității locale.
”Din punctul nostru de vedere, s-a ajuns la arbitraj nu pentru că Gabriel Resources nu a obținut avizele necesare, ci pentru că le-a obținut de la statul român, dar ele au fost anulate de instanțele din România, ca urmare a proceselor intentate de ONG-urile Salvați Roșia Montană. Din perspectiva noastră, statul român ar trebui să câștige acest proces”, a declarat, în conferința de presă organizată pentru prezentarea intervenției, Ștefania Simion, coordonatorul juridic al Campaniei Salvați Roșia Montană.

Este pentru prima oară când o comunitate locală intervine într-un proces de arbitraj international dintre statul român și o corporație.

Vizita de lucru a echipei de specialiști a fost realizată cu sprijinul comunității Declic, iar juriștii MiningWatch România, Alburnus Maior și Greenpeace România au lucrat la realizarea intervenției, alături de partenerii internaționali.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.