Home Actualitate -Intimidare- in stil mafiot in dosarul Porbagajul

-Intimidare- in stil mafiot in dosarul Porbagajul

DISTRIBUIŢI

Infractorii nu mai au frica de nimeni si de nimic. Un magistrat a fost batut bestial, in plina zi, pe aleea blocului in care locuia. Incidentul a avut loc cu cateva ore inainte de audierea celor doi urmariti din dosarul Portbagajul, care s-au predat, duminica seara, Politiei de Frontiera. Magistratul Florica Pena incerca sa faca lumina in incalcitul dosar Portbagajul.

Judecatoarea Florica Pena de la Tribunalul Bucuresti care judeca dosarul Portbagajul a fost batuta, ieri dimineata, pe aleea din fata blocului in care locuieste de un barbat. E a fost transportata imediat la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde a fost internata cu traumatism cranio-cerebral, cranio-facial, traumatism toracic (fara leziuni ale organelor interne). Potrivit medicilor, Florica Pena se afla in stare de soc, ea fiind confuza. Politistii Sectiei 7 si procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au declansat o ampla actiune de identificare si prindere a agresorului. Florica Pena a fost amenintata telefonic, saptamana trecuta, in legatura cu modul de solutionare a unor dosare pe care le avea in lucru. Luni dimineata, in timp ce mergea spre statia de autobuz, un barbat i-a tras un pumn in fata, si, dupa ce judecatoarea a cazut, agresorul a continuat sa o loveasca cu picioarele. Magistratul Florica Pena urma sa-i audieze, la ora 12.00, pe Aurelian Tanasescu si Stefan Ioan Popa, cei doi bucuresteni care s-au predat, duminica, politistilor de frontiera pe Aeroportul International Bucuresti-Otopeni, unde au sosit, in jurul orei 19.00, cu o cursa Tarom, de la Chisinau. In dosarul Portbagajul, magistratul incearca sa stabileasca gradul de vinovatie a celor care l-au sechestrat si torturat pe Valentin Raducan pentru a-l determina sa vorbeasca despre furtul celor 420.000 de dolari din portbagajul autoturismului omului de afaceri Mihai Bucurenciu. Procurorii au emis mandate de arestare pe numele lui Ilie Alexandru, zis Sandu Geamanu, Ahmet Metin, Iulian State, Sorin Stan, Ion Stoian, Florian Stoenescu, Corina Luiza Leuca, Gheorghe Radut, zis Dorde, Marius Mihail Toader, zis Pinky, Aurelian Tanasescu, zis Aura, Ioan Stefan Popa, zis Stef si Mihai Bucurenciu. Intre timp, instanta a revocat mandatele pentru sase dintre invinuiti, motivand ca acestia pot fi judecati in stare de libertate, ramanand in arest Ilie Alexandru, zis Sandu Geamanu, Ahmet Metin si Gheorghe Radut. Totodata, politistii i-au dat in urmarire pe Aurelian Stefan Tanasescu, zis Aura, Ioan Stefan Popa, precum si pe Mihai Bucurenciu, toti fugiti din tara la scurt timp dupa izbucnirea scandalului Portbagajul.

Cele 12 persoane au fost acuzate, dupa ce, in 14 februarie 2000, Valentin Raducan, in varsta de 28 ani, a reclamat Politiei orasului Breaza ca a fost rapit timp de o luna de un grup de persoane, printre care se afla si patronul firmei Prolux din Bucuresti, Mihai Bucurenciu, care l-a acuzat ca i-ar fi furat 420.000 de dolari din portbagajul masinii. Rapitorii l-au sechestrat pe tanar in diferite imobile din Capitala, iar, dupa un timp, l-au transportat intr-o casa de vacanta, proprietatea lui Bucurenciu, situata in orasul Breaza, de unde Raducan a reusit sa fuga. Tanarul le-a declarat politistilor ca rapitorii l-au torturat fizic si psihic.

Conducerea Tribunalului Bucuresti a desemnat un alt magistrat care sa solutioneze dosarul Portbagajul, in locul judecatoarei Florica Pena, si a solicitat Serviciului de Protectie si Paza sa asigure protectia acesteia. Locotenent-colonel Constantin Dobre, purtatorul de cuvant al Serviciul de Protectie si Paza, a declarat insa ca aceasta institutie ofera protectie numai persoanelor prevazute de legea interna si ca o eventuala cerere din afara trebuie aprobata de Consiliul Suprem de Aparare al Tarii (CSAT).

-Bucurenciu este responsabil de rapirea lui Valentin Raducan-

Cei doi inculpati din dosarul Portbagajul care s-au predat Politiei, duminica seara, pe Aeroportul Otopeni, au declarat magistratilor Tribunalului Bucuresti ca omul de afaceri Mihai Bucurenciu este principalul responsabil de rapirea si de sechestrarea lui Valentin Raducan si ca nici unul dintre ceilalti acuzati in acest caz nu este vinovat. Aurel Tanasescu sustine ca, pe parcursul cercetarii penale, nu s-a prezentat la Politie intrucat a fost amenintat de Bucurenciu. Omul de afaceri i-ar fi cerut ca, in cazul in care ar fi fost gasit si dus la audieri, sa spuna ca nu a fost martor la sechestrarea lui Raducan. Dupa finalizarea cercetarilor, atat Tanasescu, cat si Popa nu au mai avut calitatea de martor in acest dosar, ei devenind inculpati in acest caz. Referitor la rapirea lui Valentin Raducan, Tanasescu sustine ca Bucurenciu se interesa de situatia acestuia. -Ma tot intreba daca stiu cu ce se ocupa Raducan si ce masina are. Cand l-am intrebat de ce imi pune toate aceste intrebari, mi-a spus ca acesta i-a furat 100.000 de dolari. Dupa aceea, tot intrebandu-l, suma pe care declara ca i-a fost furata crestea. Eu si Popa am insistat ca Bucurenciu sa faca dovada ca Raducan este cel care i-a furat banii-, a spus Tanasescu. Acesta si-a continuat declaratia, sustinand ca, in ziua in care Valentin Raducan a fost rapit, Bucurenciu s-a intors cu 30-40 de persoane mascate si inarmate. -A coborat din masina cu oamenii sai, cu armele indreptate catre noi si a spus ca lui Raducan nu ii da drumul pana acesta nu-i da banii. Ulterior, am aflat ca Raducan este tinut undeva, intr-o cladire din cartierul Giulesti. Ne-am dus acolo si am vazut ca Valentin era legat la maini si la picioare si noi l-am dezlegat. Bucurenciu l-a amenintat sa nu fuga-, a adaugat Tanasescu. El a mai afirmat ca, timp de cinci-sase luni dupa eliberarea lui Raducan, Bucurenciu l-a amenintat sa nu se duca sa declare ce stie. Astazi, instanta Tribunalului Bucuresti urmeaza sa decida asupra cererilor de revocare a mandatelor emise pe numele celor doi, cat si pe ale lui Amet Metin si Ilie Alexandru, care sunt arestati in aceeasi cauza.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.