Home Actualitate Într-o țară de misogini, fetele de clasa a opta sunt mai deștepte...

Într-o țară de misogini, fetele de clasa a opta sunt mai deștepte decât băieții

DISTRIBUIŢI

Rezultatele testelor de evaluare națională susținute de elevii ce au absolvit clasa a VIII-a în această vară au evidențiat,  surprinzător pentru unii, că fetele sunt mai inteligente decât băieții. Astfel, din 107.915 fete participante la teste, au obținut nota 10 la matematică un număr de 1.890, adică un procent de 1,75%, în timp ce la băieți, din 106.777 prezenți, 1.418 – adică 1,33% – au obținut nota maximă.
Și defalcat pe județe situația e asemănătoare, băieții obținând în procent mai mare decât fetele nota 10 la matematică doar în șase județe: Arad, Bistrița-Năsăud, Covasna, Giurgiu, Maramureș și Timiș. În topul procentajelor privind obținerea notei maxime la matematică, pe primul loc se află județul Prahova, unde 3,65% dintre copii au luat nota 10, urmat de Olt, Brăila, Bacău, București, Suceava, Harghita și Ilfov, județe unde peste 2% dintre copii au luat nota 10. Surprinzător este faptul că județul Iași, important centru universitar, se situează la coada acestui clasament, cu doar 0,34% dintre copii cu nota maximă. Oare să fi fost profesorii corectori prea severi? (foto 1)

În ceea ce privește restul notelor la matematică tot domnișoarele sunt primele. (foto 2)

Și procentul de promovabilitate la fete – de 75,27% – este mai mare decât la băieți – 69,88%. Bună treabă, fetelor!
La limba română, balanța e și mai înclinată în favoarea fetelor: dintr-un total de 108.095 de participante, 1.505 – adică 1,4% – au obținut nota 10 și din 106.860 de băieți, doar 365 – reprezentând 0,34% – au luat nota maximă.
Clasamentul pe județe al procentelor de note maxime obținute este condus de județul Mehedinți, acesta fiind singurul unde procentul depășește 2%. (foto 3)

În ceea ce privește restul notelor la limba română, tot domnișoarele sunt primele. (foto 4)

Procentul de promovabilitate la fete a fost de 91%, iar la băieți – de 83%. Bravo, fetelor!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.