Președintele Klaus Iohannis a fost informat miercuri de structurile de specialitate cu privire la situația determinată de atacul terorist din Paris, SRI precizând că nu există motive pentru modificarea gradul de alertă în România și că nu a fost identificat vreun pericol de tip terorist la nivelul țării noastre în acest moment.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost informat, prin Departamentul Securității Naționale, de către structurile de specialitate, despre situația determinată de tragicul atentat care a avut loc azi la Paris.
SRI a precizat că nu există motive pentru a se modifica gradul de alertă în România și nu a fost identificat vreun pericol de tip terorist la nivelul țării noastre în acest moment”, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, „instituțiile abilitate ale statului urmăresc îndeaproape situația, asigură cooperarea interinstituțională astfel încât cetățenii României să fie în siguranță”.