Home Actualitate Iohannis nu îl revocă pe Lazăr: infractorii vor să pună mâna pe...

Iohannis nu îl revocă pe Lazăr: infractorii vor să pună mâna pe justiție. Dragnea e un infractor cocoțat în vârful statului

DISTRIBUIŢI

Președintele Klaus Iohannis l-a criticat marți pe Liviu Dragnea pentru momentul în care a adus două valize, una cu gogoși și una cu dosare care ar avea legătură cu șeful statului, spunând că ceea ce a prezentat ieri se numește fake news, acesta fiind singurul domeniu în care progresează președintele PSD. Iohannis a mai spus că Liviu Dragnea este disperat și încearcă manevre de manipulare.

”Un infractor ajunge în fruntea statului, infractorul Dragnea s-a cocoțat în fruntea statului, progresează nu în domeniul statului de drept, progresează în domeniul fake news a prezentat ieri este ceea ce se numește fake news, minciuni PSD-iste adunate pentru cele cinci campanii la care a participat în decursul anilor”, a spus Iohannis. El a explicat că Dragnea are probleme majore și e disperat.

Anterior, Iohannis a atras atenția asupra populismului și atacurilor unor politicieni care încearcă astfel să își acopere eșecul. El a mai acuzat fenomenul fake news și al manipulării informațiilor de interes public, făcând aluzie la episodul de luni când Liviu Dragnea a venit cu două valize la Parlament, una cu gogoși și una cu presupuse documente care l-ar viza pe șeful statului.

”Ne confruntăm cu amenințări specifice care riscă să pună în pericol chiar democrația și statul drept. Fenomenul fake news, și ieri am avut un exemplu de paradă, manipularea de orice fel a informației de interes public și un populism crescut, care amăgește cu minciuni și promisiuni prea puțin sustenabile, sunt potențiale pericole la adresa democrației. Auzim că UE ar fi vinovată pentru diferite probleme din România. Este modul unor politicieni de a-și ascunde propriile eșecuri și de a găsi un vinovat de serviciu”, a spus Klaus Iohannis.

Totodată Iohannis a anunțat că nu va lua nicio decizie privind revocarea procurorului general Augustin Lazăr, un demers aiuritor al acestui ministru, până ce judecătorii nu se vor pronunța definitiv cu privire la contestația depusă de acesta față de raportul de evaluare întocmit de Tudorel Toader.

“În ansamblu, se conturează un comportament sau o abordare a acestui ministru al Justiţiei pe care aş clasifica-o eu pe lângă lege în propunerile şi de numire şi de revocare. (…) Între timp, nu mai am doar dubii, mă îndrept uşor-uşor spre certitudini”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

 

1 COMENTARIU

  1. Corect. Dragnea e penal. Hot……Domnule presedinte, ce ar fi sa achitati cei 350.000 de euro care ii datorati statului. Dati un exemplu. La sarac, daca are de dat 1 milion statului, vine statul, ii pune poprire pe salariu si umbli de bezmetic sa-ti deblocheze conturile. Decizia a fost definitiva mai domnule presedinte. Matale, de corect ce ai fost , din meditatii ai cumparat case. Corectule care esti. Restul…..”ghinion”!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.