„Luminile și umbrele“ serviciilor secrete, în „Curentul“
La 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, apar din ce în ce mai multe date acurate, provenite mai ales din zona comunității romånești de informații, care pot contribui la reformularea capetelor de acuzare din așa-numitul „Dosar al Revoluției“. Concluzia sintetizată a cercetărilor și dezvăluirilor făcute de-a lungul anilor de experți romåni și străini este că, pe fondul revoltei populare ingenue din decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat pregătită și dusă pånă la capăt de serviciile speciale rusești, GRU și KGB, cu acordul și chiar intervenția celor occidentale și cu sprijinul unor elemente din Armată.
Anul 2009 a adus, probabil, cele mai multe probe publice de până acum în favoarea acestei concluzii. În exclusivitate pentru „Dosarele confidențiale“ ale ziarului „Curentul“, profesioniști ai informațiilor românești au adus și continuă să ofere dovezi de netăgăduit privind conspirațiile anului 1989, contrazise însă cu vehemență de complotiștii lui Ion Iliescu, încă nejudecați pentru implicarea lor în masacrele soldate cu peste 1100 de morți.
Este vorba de lucrări de specialitate și memorialistice, dintre care se remarcă, în ordinea apariției, volumele I și II ale cărții generalului Gheorghe Dragomir „Recviem pentru Spioni“, publicată de Editura România în lume, lucrarea profesorilor- generali Aurel Rogojan și Traian Valentin Poncea „Istorie, geopolitică și spionaj în Balcanii de Vest“, apărută la Editura Proema, ediția a II-a a cărții colonelului Filip Teodorescu „Un risc asumat“, „Raport (nesecretizat) privind aspecte ale viitorului“, de Stelian Octavian Andronic, excepționala culegere de analize, date și mărturii „1989 – Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“, de general Aurel Rogojan, dezvăluiri ale veteranilor serviciilor care au fost completate, pentru prima oară, și de secretele ținute ascunse, până acum, de către cadrele armatei, prezentate public de generalul Victor Stănculescu în dialogurile sale cu istoricul Alex Mihai Stoenescu din „În sfârșit, adevărul…“. O contribuție importantă și-a adus și revista „Periscop“ a rezerviștilor Serviciului de Informații Externe. Desigur, informațiile prezentate de actorii, observatorii și participanții la evenimentele din decembrie au nevoie și de ochiul critic al istoricilor. De aceea, apariția de debut a cadrelor militare în rezervă și retragere din Serviciul Român de Informații, „Vitralii – lumini și umbre“, în al cărei Consiliu Editorial se găsesc și profesori doctori în istorie, ca Gheorghe Buzatu, Ioan Chiper, Cristian Troncotă și Alex Mihai Stoenescu, promite să devină o veritabilă sursă deschisă de informații pentru edificarea unei culturi naționale de securitate. Tocmai de aceea, fidel publicului avid de informații inedite, ziarul „Curentul“ lansează o nouă rubrică: „Servicii Secrete“.
Semnalăm în premieră în presa centrală și cu mare interes primul număr al revistei, în care semnează, printre alții, pe lângă istoricii numiți mai sus, directorul SRI, George Maior, președintele rezerviștilor SRI, Filip Teodorescu, generalul Vasile Mălureanu – cunoscut ca fostul ofițer de Securitate la care s-a „spovedit“ Andrei Pleșu pentru a fi iertat de Nicolae Ceaușescu în scandalul rețelei „Meditației Transcendentale“ -, Hagop Hairabetian, Vasile Vasâlcă, generalul Aurel Rogojan, Paul Carpen, Gheorghe Trifu și Aurel David. Titlurile sunt incitante: de la „Criza de reglementare a domeniului securității naționale și a activităților serviciilor de informații“, un studiu al profesorului Aurel Rogojan, la mărturia colonelului Filip Teodorescu „În decembrie 1989 a fost o lovitură de stat organizată de serviciile de informații străine“.
În vederea mediatizării noilor capete de acuzare cu care s-ar putea pricopsi grupul conspiratorilor lui Iliescu, în urma analizării de către Parchet a noilor mărturii publice, preluăm în numărul de azi câteva extrase din materialul istoricului Alex Mihai Stoenescu, intitulat „La Balaton, în 1989…“, în care este reprodus un dialog cu Victor Stănculescu, acum după gratii, în așteptarea mai multor tovarăși de arme…
În decembrie 1989 au acționat „GRU și KGB combinați“
„- AMS: În primăvară sau în vară 1989, să-mi spuneți dvs., ați făcut o vacanță la lacul Balaton, în Ungaria.
– VAS: Au fost două vacanțe. Prima a fost în cadrul schimburilor între armatele țărilor participante la Tratat (de la Varșovia, n.a.). Se făceau astfel de schimburi de grupuri de militari pentru petrecerea vacanței. Dar eu am fost și în Grecia, Siria, Italia, aproape în toate țările Tratatului de la Varșovia, prin alte părți, și am ajuns și la Balaton. Prima în 1989, dar am mai fost la Balaton și în 1990, când eram ministrul apărării.
– AMS: Nu mă interesează deocamdată cea din ‘90. Mă interesează vizita din ‘89. Pentru că în dosarele UM 0110, contraspionaj țări socialiste, așa-numită anti-KGB, și ale Direcției a III-a contraspionaj erați urmărit. În ce privește Direcția a III-a, aceasta a beneficiat de informații de cea mai bună calitate, selecte, venite din partea a doi ofițeri AVO, serviciul de informații externe al Ungariei, care, după câte am văzut eu, au furnizat informații destul de precise. Este clar că au fost la fața locului, că au fost în imediata dvs. apropiere.
– VAS: Oamenii ăștia au vizat două întâlniri anume. Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcția de înzestrare. El a venit apoi cu Karpati, care era atunci șef al MSt-M ungar, … în timpul evenimentelor din decembrie, ca ministru al apărării, mă suna noaptea să-mi spună că are sânge să ne dea… «N-avem nevoie de sânge, stați cuminți acolo».
– AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoțit de un colonel sovietic, șeful KGB pe zona de Est.
– VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci și șeful Direcției de construcții a lor, care săracu’ a și murit înecat în mare după scurt timp. Șeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puțin pentru importanța pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia și probabil și pe noi. Discuțiile cu el s-au purtat la masă, în public, era lume multă în jurul meu, la alte mese. (…)
– AMS: Să ne înțelegem: prim-adjunctul ministrului apărării din România, șeful MSt-M al armatei ungare și șeful KGB-ului pe zona de Est a Europei se întâlnesc și discută schimbarea regimurilor comuniste. Cum vi se pare chestia asta?
– VAS: Nu știu dacă asta gândeau, dar probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe românește, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge bășica. (…)
– AMS: Dle general, în acest punct trebuie să vă opresc și să fac apel la pregătirea dvs. strategică superioară. Ceea ce prezentați dvs., ideea că Armata era nemulțumită de Securitate, invidioasă, chiar furioasă, este doar un indiciu al atmosferei, un detaliu de mediu, de fundal. Doar nu vă puteți imagina că, dacă Ceaușescu era schimbat la Palat după scenariul Gorbaciov, prin votul CPEx, cu alt lider comunist, Gogu Rădulescu sau Dăscălescu, Armata începea să tragă în Securitate? Așa ceva este în afara realității acelui sistem. Ar fi mârâit, ar fi primit avansările refuzate de Ceaușescu, ar fi obținut un alt ministru. Stop! Aici lucrurile se opreau. Eu v-am lăsat să dezvoltați teza, dar ea nu este tronsonul principal, de esență, al fenomenului pe care l-ați cunoscut înainte de a se declanșa: distrugerea militară a Securității de către Armată. Distrugerea militară a Securității era scenariul GRU și KGB, pentru toate căderile de rețele pe care i le produsese Securitatea în timp, pentru existența UM 0110, pentru că Securitatea cam avea lista spionilor sovietici, chiar și numai bănuiți. Prin urmare, faptul că Armata era nemulțumită de Securitate era doar fondul care putea fi exploatat de acțiunea serviciilor sovietice. Vă întreb din nou: de unde ați știut că în noiembrie sau decembrie 1989 Armata va trage și va distruge Securitatea?
– VAS: Aveam informații. Acest subiect, cum l-ați prezentat dvs., se discuta între anumiți generali. (…) N-am știut cum se va desfășura, n-am știut că va interveni Militaru. Militaru a avut alt plan de distrugere a Securității, pe care nu l-a făcut singur, și m-a surprins și pe mine.
– AMS: Vă pun aceeași întrebare pe care i-am pus-o și dlui Măgureanu: în momentul în care sovieticii planificau înlocuirea unui lider comunist, nu o făceau întâmplător, întotdeauna aveau un candidat pregătit, un înlocuitor. Cam cine credeți că era?
– VAS: Cum au decurs lucrurile ulterior, cred că cel care a fost, deși, chiar așa… să se fi potrivit să ne suprapunem?
– AMS: Vă referiți la dnul Ion Iliescu?
– VAS: La Iliescu. Să vă spun de ce cu Iliescu. Pentru că era singurul dintre cei de la vârf care a făcut școala acolo.
– AMS: Nu era la vârf, era director al Editurii Tehnice.
– VAS: Nu, nu, era dintre cei care au făcut școala acolo, la Moscova. (…) Mă gândesc la următoarea treabă: grupul care a lucrat în spatele meu la minister ca să provoace condițiile necesare pentru ca toată lumea să fie convinsă că Ceaușescu trebuie executat.
– AMS: Ăsta era un grup sovietic, dle general. Considerați că decizia de suprimare a venit nu pe linia Gorbaciov, ci mai degrabă pe linia serviciilor secrete sovietice, probabil GRU, că ăștia au acționat?
– VAS: GRU și KGB combinați.“
