Mâine, la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția 2 penală va avea loc procesul dintre Asociația Victimelor Mineriadei, în calitate de petent, și Ion Iliescu, în calitate de intimat pentru Fond – plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată (art. 278 ind. 1 C.p.p.). Totodată, victimele mineriadei s-au adresat, ieri, Președinției României, solicitând semnarea deciziei de revocare a generalului Dan Voinea, considerat principal artizan al mușamalizării și tergiversării Dosarului Mineriadei. Victimele au termen de judecată cu Dan Voinea în instanța civilă la Tribunalul București, în data de 1.04.2009, acesta fiind tras la răspundere pentru daunele produse victimelor, prin nelucrarea dosarului care-l implică pe Ion Iliescu.
(Urmare din pagina 1)
În Memoriul adresat președintelui Băsescu se acuză „manevrele executate de acolitul lui Ion Iliescu, generalul Voinea, cel care a fost principalul vinovat de tergiversarea, cu rea-credință dovedită, a Dosarului Mineriadei, în scopul exonerării criminalului Ion Iliescu, vinovatul-cheie al Represiunii din 1990“.
Viorel Ene, reprezentantul Victimelor Mineridei, a afirmat: „Situația acestui Dosar, malversațiunile, presiunile și manevrele efectuate de reprezentanți de vårf ai statului romån, implicați direct, aruncă o pată rușinoasă asupra credibilității Romåniei ca stat de drept.
Intenționăm, ca reprezentanți legali ai victimelor represiunii ordonate de Ion Iliescu și acoliții săi, să chemăm Statul Romån în judecată în fața forurilor europene și internaționale, deoarece considerăm că 19 ani este deja prea mult pentru soluționarea unui Dosar, mai ales că cercetările au fost încheiate“.
Într-o declarație acordată cotidianului „Curentul“, avocatul AVMR, Nițurad Dumitru, a explicat motivația demersului legal: „Iliescu mai are încă dosar deschis – la Parchetul General, de cercetare penală, pentru genocid și alte infracțiuni grave care nu sunt prescrise (art. 357 C. pen, 358 C. pen, 359 C. pen, 360 C. pen)
CEDO –
ultima stație
Este important că dosarul Mineriadei 1990 a ajuns în instanță, chiar dacă privește o plângere împotriva unei soluții de neurmărire. Avem ocazia să dovedim în justiție atrocitățile comise față de protestatarii Pieței Universității. Indiferent de complicitățile care există între magistrați și reprezentanți ai puterii politice, avem ocazia să prezentăm public dovezile ca probă a implicării factorilor politici în frunte cu Ion Iliescu în reprimarea sângeroasă a protestatarilor din 13-15 iunie 1990. Acest proces are două valențe: judecata propriu-zisă în care magistrații ICJJ vor trebui să se pronunțe asupra vinovăției fostului președinte al României și o judecată morală în care societatea civilă și milioane de cetățeni ai acestei țări vor putea în sfårșit să condamne în baza unor probe de necontestat mineriada sângeroasă din 1990 coordonată de conducătorii statului de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu. Să sperăm că în curånd vom ajunge în justiție și cu procurorii torționari care au arestat abuziv sute de oameni nevinovați cu ocazia evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Faptul că am ajuns în justiție cu mineriada din 1990 ne va permite, indiferent de soluția dată de magistrații ICJJ, să sesizăm CEDO, unde cu certitudine victimele mineriadelor își vor găsi dreptatea“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















