„Criza provocată Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 dovedește o dată în plus puterea activă a lui Ion Iliescu, susținut din straturile adânci ale statului și societății! Revoluția nu a schimbat România, doar i-a disimulat mecanismele de putere moștenite de la Regimul Ceaușescu! Acesta este motivul pentru care Revoluția nu a fost adoptată de mulțimile românești ca un copil glorios al viitorului lor! Putem deja spune că la 29 de ani de la căderea lui Ceaușescu, Iliescu este învingătorul! Fie și la 89 de ani!”, crede Claudiu Iordache, demis de la conducerea Institutului Revoluției Române și schimbat cu Gelu Voican Voiculescu. În fotografie regăsiți scrisul de mână al lui Ion Iliescu
Pe neașteptate, cu câteva luni în urmă, o revistă online, acuză conducerea Institutului Revoluției Române de absență voită de la dezbaterile publice din jurul acuzațiilor aduse lui Ion Iliescu! Titlul intervenției: Rebranduirea!
Institutul răspunde într-un editorial cu următorul conținut: “Nu Institutul Revoluției Române e responsabil pentru repudierea ideii de Revoluție Română, ci „exemplul politic”: promovarea fostei Nomenclaturi și a oamenilor fostei Securități la vârful statului și societății, împreună cu disculparea rolului criminal pe care Securitatea l-a avut în reprimarea românilor revoltați, colaboraționismul tot mai fățis al intelectualității cândva ceaușiste, tragerea savant de timp, pentru ca uitarea să îngroape memoria crimelor din Decembrie 1989, manipularea continuă ce și-a propus să compromită însăși ideea de Revoluție Română, căderea maselor sărăcite în plasa propagandei pro-ceaușiste. Toate acestea și multe altele au condus la situația în care mii și mii de români postdecembriști și-au pierdut încrederea într-o revoluție care a adus cu sine moartea a peste o mie de români nevinovați, ce s-au oferit fără să ezite sacrificiului în numele libertății neamului lor, binemeritând de la patrie! Și nu indivizi cu pedigree penal ori cu vagă participare la Revoluția Română – care n-au contribuit nici o clipă, în cei 12 ani de activitate, la funcționarea ori la lucrările Institutului Revoluției Române, cu un text, cu o idee, cu un articol, cu o lucrare dedicată, cu o minimă dovadă că sunt interesați de cercetarea Revoluției înseși – au dreptul să calomnieze realizările Institutului, doar pentru a-și face un loc în nomenclatorul său! Și numai Institutul Revoluției Române și-a dedicat menirea cunoașterii și apărării adevărurilor celei de a treia Revoluții a românilor din istoria sa modernă! Și numai el! După 272 de victime! Și după 27 de ani!” (Caietele Revoluției, nr. 69-70. 2018)
La scurt timp după asta, președintele Ion Iliescu îmi solicită să angajez imediat un ziarist apropiat lui, Octavian Știreanu, cerându-mi imperativ să-i asigur funcția nr. 2 în Organigramă. Îl refuz din motive de legalitate. Mi se propune o întâlnire cu Octavian Știreanu. Întâlnirea are loc. Ziaristul îmi vorbește despre un proiect Revoluția 30, obiectivul fiind o colaborare a mai multor entități cu scopul aniversării Revoluției Române. Accept ideea. E solicitată o ședință a Colegiului Național având pe ordinea de zi acest proiect. Dl Stireanu îmi înmânează actele proiectului, pentru a fi transmise membrilor Colegiului, în print și prin mail. Din păcate, în varianta ajunsă în mapa membrilor Colegiului dispare ideea inițială „mai multe entități”, rămânând una singură: Asociația Revoluția 30! O Asociație care încă nu există, dar care, conform proiectului, solicită IRRD un spațiu, accesul la bugetul și la programele Institutului! Proiectul conține și elemente ale noii Asociații, precum conducerea Asociației, propunerile sale privind componența, dar și câteva considerații inacceptabile! Îmi exprim opoziția față de acest proiect. Pe neașteptate, o comisie ad-hoc se hotărăște să inspecteze activitățile IRRD din ultimii 12 ani, în pofida faptului că însuși Colegiul aprobă la fiecare capăt de an aceste activități. În curând membrii Comisiei devin hăitașii directorului General. Calomnii, insulte, acuzații, atitudini arbitrare și samavolnice, un întreg repertoriu! Ultima ședință a Colegiului, din 30 martie 2018, le-a permis să obțină demiterea mea, după o intervenție nemijlocită, telefonică, a președintelui Iliescu! Instrumentul demiterii a fost Grupul de București, cu complicitatea unor membri ai Colegiului de la Timișoara! De semnalat tăcerea oarbă a celor din jur, oportunismul, frica și lașitatea celor ce au colaborat cu mine de-a lungul anilor! S-au opus acestui proces infamant domnul Petre Roman și colegul meu de la Timișoara, Ioan Savu! Nici o voce din puzderia de asociații revoluționare nu a reacționat! Nici un institut de cercetare istorică, nici o Academie, nici un membru important al intelighenţiei! Până la urmă, acesta este efectul cel mai grav! În România, adevărul moare pe mâna lui!
Claudiu Iordache
Proiectul „Asociația Revoluția 30” (denumire rezervată la Ministerul Justiției 16.02.2018 de către Asociația Presei Române) a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Național al IRRD din 9.03.2018. Pentru pregătirea discutării proiectului dl Octavian Știreanu a fost trimis de Ion Iliescu, președintele IRRD, pentru a discuta cu mine, ocazie cu care am primit din partea dlui Știreanu mai multe documente privind Asociația „Revoluția 30”, pe care mi-a solicitat să le pun la dispoziția tuturor membrilor Colegiului, în print și prin mail. Citind documentele am înțeles ce se dorește a fi această Asociație, care practic urma să confiște Institutul, să-i preia prerogativele și să-i acceseze resursele. Opoziția mea la subordonarea Institutului de către Asociația „Revoluția 30” a fost ceea ce a declanșat atacul final al Grupului de București. Proiectul acestei asociații a fost atașat Scrisorii Deschise adresate Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, în data de 30 martie 2018.
„Nimeni – în etapa actuală, în care cătușele sunt la ușă – nu mai are nevoie de cărți și studii savante despre adevărul istoric – s-au scris atâtea și iată unde am ajuns, la procesul penal împotriva liderilor Revoluției!” (Preambul – proiectul „Asociația Revoluția 30”)
„Conferințele de presă nu folosesc la nimic: nu va veni nimeni și nici mesajele nu vor fi preluate de vreo televiziune.”
„Comunicatele de presă, dese și ofensive, pot fi o modalitate de a arăta că IRR există și că se implică în tot ceea ce ține de apărarea Revoluției.”
„Editarea unei colecții de DVD cu filmul Revoluției, subtitrat în mai multe limbi și în tiraj copleșitor ar fi un lucru necesar; să poată fi difuzat în străinătate cu orice prilej; în fiecare zi s-ar vinde câteva sute de seturi numai turiștilor care sunt aduși la biserica Crețulescu, li se arată balconul și li se povestește despre Ceaușescu; recuperarea înregistrărilor de atunci să se facă prin achiziție publică, pe bani, pe bază de dat sfoară-n țară: cine are casete, le poate vinde IRR; o imagine cu Ion Caramitru comandând „foc!” asupra BCU va avea impact public cât 1000 de cărți despre revoluție!”
„În general, cred că IRRD trebuie să treacă de la faza contemplării și cercetării, la faza acțiunii și implicării.
Nimeni – în etapa actuală, în care cătușele sunt la ușă – nu mai are nevoie de cărți și studii savante despre adevărul istoric – s-au scris atâtea
și iată unde am ajuns, la procesul penal împotriva liderilor Revoluției!”
Acum e nevoie de o altă abordare – ofensivă, implicată, combativă!
E nevoie de o revoluție a metodelor de apărarea a Revoluției!”
(Preambul – proiectul „Asociația Revoluția 30”)
