Home Actualitate Iri – în căutarea onoarei nereperate a lui Moni

Iri – în căutarea onoarei nereperate a lui Moni

DISTRIBUIŢI

Culmea tabloidelor

Descins direct din paginile tabloidelor de scandal, Irinel Columbeanu a ajuns ieri la CNA, unde s-a plåns că familia sa, mai exact celebra Moni, suferă din pricină că imaginea îi este terfelită în public. Irinel, protector ca orice bărbat față de consoartă, a acuzat Antena 1 că  fabrică știri false despre Moni, aducånd drept exemplu emisiunea lui Mădălin Ionescu, în care s-a sugerat că protagonista unor poze deocheate ar fi chiar diva, scorpia etc. de la Izvorani, așa cum este alintată doamna Columbeanu de către tabloide. Că informațiile erau manipulate și Antena 1 trebuie să scoată 30.000 de lei din buzunar, amenda stabilită de membrii CNA, contează mai puțin. Ceea ce merită atenție este fenomenul în sine. Irinel Columbeanu, exhibiționistul numărul unu al țării, a ajuns victima propriilor creații. După ce zi de zi, în ultimii ani, l-am văzut în paginile tabloidelor și la toate emisiunile de profil, etalåndu-și casa, nevasta, fetița și presupusele iubite, acum Irinel Columbeanu vine să se plångă de aceste lucruri pentru care, trebuie să recunoaștem, a asudat din plin în platourile televiziunilor. „Pe parcursul acestei emisiuni (nr. emisiunea „Acces Direct“ din 25 februarie), emisiune la care ea nu a participat, a fost adusă o gravă atingere dreptului soției mele la demnitate umană. De asemenea, i-a fost grav prejudiciată imaginea, lucru care o afectează profund, atåt moral, cåt și material.
Pe parcursul emisiunii, au fost difuzate materiale cu conotație sexuală, i-au fost aduse injurii («imbecilă»), i s-a prezentat un așa-zis dosar de divorț care nu există, prejudiciindu-se astfel grav și imaginea mea, și a familiei mele și, de asemenea, dreptul nostru la demnitate umană. Precizez că soția mea, eu însumi și întreaga mea familie suntem profund afectați de cele sesizate“, s-a plâns Irinel Columbeanu la CNA.
După ce s-a dat de ceasul morții să arate cât e el de familist și cum își apără onoarea, a precizat că, de fapt, se află la CNA în calitate de telespectator: „Am venit aici ca și simplu cetățean, ca telespectator, pentru a acuza fabricanții de știri“, a spus Irinel Columbeanu, precizând că în emisiune a fost și „un element deosebit de revoltător, sub acoperământul unei așa-zise farse“. „Soției mele i-a fost arătat (…) un așa-zis dosar de divorț care ar fi fost depus în dimineața zilei respective, la ora 8,12. S-a dat chiar și numărul dosarului“, a spus Irinel Columbeanu.
„Constat că această OTV-izare a televiziunilor (…) riscă să ducă la aberații (…) Constat că, dacă vrea presa, trebuie să divorțez. Constat că, dacă vrea presa, trebuie să fii bolnav. Lucrurile astea sunt foarte grave“, a spus Columbeanu. Cu alte cuvinte, telespectatorul Columbeanu s-a săturat de actorul Columbeanu, cel care prin prezența sa constantă la emisiuni ce ridică mari semne de întrebare vizavi de profesionalism a determinat apariția fabricanților de știri care vânează doar senzaționalul ce poate să le ridice ratingul. Mădălin Ionescu, oricât ar dori, n-ar putea să dezbată la emisiunea sa noua lege a educației spre exemplu, deoarece românii, într-o proporție ușor îngrijorătoare, doresc să afle cu înfrigurare conținutul sms-urilor pe care Moni i le-a trimis sexy-șoferului său și pe care nevasta lui Irinel Columbeanu le-a comentat fără nicio reținere la toate emisiunile la care fost invitată să o facă.

Fenomenul de bumerang

Membrii Consiliului au atras, însă, atenția că soții Columbeanu înșiși au contribuit la situația în care asemenea atacuri se petrec la TV. „Sunt 100% de acord cu ce ați spus cu privire la dreptul la propria imagine, viața privată (…) Din păcate, ați avut și o altă calitate în nașterea acestui fenomen, de a expune viața privată. Sunt foarte mulți oameni publici, vedete, VIP-uri, care și-au expus viața și niște curiozități care nu aveau ce căuta pe micile ecrane. Aceste lucruri nu se nasc direct, ci și din cauza celor care au contribuit la acest lucru“, i-a atras atenția Attila Szasz.
Și Dan Grigore a fost de părere că acest caz este efectul „unui fenomen de bumerang“. „Asistăm și la un fenomen de bumerang. Sunt oameni care au fost actori în joc și acum se răsfrânge asupra lor. Sigur că aveți dreptate pe fond, dar dumneavoastră ați fost actorii unui joc de tipul ăsta, cu o oarecare voluptate, și acuma asistați din păcate la voluptatea altora de a vă terfeli viața“, i-a spus Dan Grigore lui Irinel Columbeanu. Dacă a învățat ceva Irinel Columbeanu din această lecție, rămâne să ne convingem cu toții la următoarea emisiune de televiziune în care va fi invitat el sau soția sa, Monica – vedeta tabloidelor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.