
Fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, se confruntă cu mari probleme de sănătate, spune Codrin Ștefănescu. Acesta a mai declarat că fostul social-democrat stă în pat, cu febră mare la recomandarea medicului.
”Nu știm exact de la ce a început totul. Am avut săptămâna trecută o serie de întâlniri cu colegi din diverse regiuni. Altfel spus, a fost o perioadă foarte plină în care Liviu Dragnea a fost alături de noi. Însă cândva, pe parcurs, a răcit foarte tare. Medicul spune că are o aprindere la plămâni. De fapt, la un singur plămân, dar nu știu exact să vă spun diagnosticul, fiindcă nu mă pricep la treburile acestea medicale”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru impact.ro.
Estimp, Irina Tănase, fosta sa iubită, urmează cursurile Facultății de Drept a universității particulare Spiru Haret, vrând să devină judecătoare, după cum anunță presa mondenă.
Dintr-o simplă secretară Irina a ajuns să învârtă banii cu lopata doar prin faptul că a devenit amanta celui mai puternic om din România la acel moment, personajul care a nominalizat trei premieri, însoțindu-l pe Liviu Dragnea într-o delegație parlamentară în Elveția fără a avea vreo calitate, detalii AICI. Irina Tănase a cheltuit 350.000 de Euro doar în 2019 deși conform declarației de avere nu avea acești bani. Detalii AICI.
Ca să devină judecătoare, Irina Tănase trebuie să treacă dificilul examen de la INM care conține și o probă interviu, candidații trebuind să se bucure de o „bună reputație”.