Muncitorii romani aflati ilegal in Israel ar putea reveni mai repede decat ar fi vrut in tara, deoarece Guvernul israelian a decis sa treaca la expulzarea tuturor celor ce nu detin drept legal de munca. In Israel muncesc, oficial sau la negru, aproximativ 250.000 de straini, majoritatea romani, thailandezi si chinezi.
Miercuri, echipe speciale, alcatuite din oficiali guvernamentali si responsabili in cadrul Politiei israeliene, au trecut la verificarea actelor muncitorilor straini aflati in Israel. Campania vizeaza expulzarea a 3.000 de persoane in fiecare luna.
Ministrul muncii si protectiei sociale anuntase, marti, ca, de acum inainte, Israelul nu va mai elibera autorizatii de drept de munca pe teritoriul sau pana la notificari ulterioare ale Guvernului. El a mai adaugat ca celor mai multi dintre muncitorii din constructii care se afla in posesia unor permise de munca si de sedere valabile li se va cere sa paraseasca Israelul.
Sapte echipe speciale au inceput aceasta actiune, marti, descoperind zeci de muncitori straini care nu aveau permise de sedere si de munca in Israel.
Actiunea de expulzare este urmarita indeaproape de premierul Ariel Sharon. La cererea sa, Cabinetul a aprobat, de curand, o motiune prin care ministrul muncii si protectiei sociale, Shlomo Benizri, va trebui sa prezinte colegilor sai, in mod regulat, rapoarte cu privire la aceste expulzari.
Primul-ministru israelian vrea chiar sa accelereze campania, astfel incat, in fiecare luna, sa fie expulzati circa 10.000 de muncitori. Politia este insa de parere ca un astfel de demers ar necesita un buget imens si nu ar fi deloc practic in imprejurarile actuale.
Presedintele Asociatiei Contractantilor si Constructorilor, Shmuel Olpiner, a afirmat ca decizia inseamna, de fapt, -prabusirea sectorului de constructii in Israel.- In Israel muncesc, oficial sau la negru, aproximativ 250.000 de straini, majoritatea romani, thailandezi si chinezi.