Declarația răposatului general Mihai Chițat, precum și planul de măsuri pe care vi l-am prezentat, deja, în premieră, demonstrează că deciziile care au stat la baza haosului criminal din 13-15 iunie 1990 au fost luate la cel mai înalt nivel al factorilor politici cu putere de decizie care au executat, în mod slugarnic, ordinele lui Ion Iliescu. Un plan perfid în cadrul căruia, pentru anihilarea câtorva protestatari, s-au pus în mișcare peste o mie de polițiști, plus câteva mii de „proletari”, înarmați cu bâte și ciomege. Ulterior, când în urma unor diversiuni abil puse la cale, precum și a unor ordine date tot de „Cucuveaua de la Cotroceni” care, la fel ca și Ceaușescu, vedea „legionari” peste tot, a fost implicată și Armata. Armată care, la fel ca la Revoluție, și-a scos tehnica de luptă pe străzile Capitalei. Ipoteza că tot acest haos a fost doar un nor de fum, menit să ascundă o posibilă lovitură de stat militară pare a fi confirmată de faptul că, în după amiaza de 13 iunie 1990, cadrele de răspundere din MapN au fost convocate în vederea înființării unui „Comandament Militar al Capitalei”.
?ê?£i tot atunci, Iliescu a ordonat folosirea gazelor lacrimogene. Un ordin similar, dat la Timișoara, în timpul Revoluției, l-a pus sub acuzare pe generalul Mihai Chițac. Din păcate, toți anchetatorii au tratat superficial acest episod și nu l-au întrebat absolut nimic pe Ion Iliescu. Iar toate acestea nu sunt doar niște povești ci fac parte dintr-un document oficial al Armetei Române. Este vorba despre „Jurnalul activităților desfășurate de unitățile Armatei din Garnizoana Bucureșt în perioada 13-15 iunie 1990”, document pe care anchetatorii l-au și avut la dispoziție, din moment ce pe el se menționează că a fost „Înregistrat la data 28.11.1997, ca Anexă a dosarului ……”
„Jurnalul” Armatei
Conceput pragmatic, dar cu rigoarea specifică mediului cazon, „Jurnalul activităților desfășurate de unitățile Armatei din Garnizoana Bucureșt în perioada 13-15 iunie 1990”, începe cu ziua de 13 06 1990 și menționează: „1. Potrivit celor stipulate în scrisoarea Ministerului de Interne nr. S/76941/ 09.06.1990, paza și securitatea obiectivelor de stat la data de 13.06.1990, erau asigurate astfel:
A- Ministerul de Interne asigură paza și securitatea următoarelor obiective: Palatul din Piața Victoriei, Televiziunea Română, Radiodifuziunea Română, Palatul telefoanelor.
B- Ministerul Apărării Naționale asigură paza și securitatea următoarelor obiective: Sediul Parlamentului României”.
Fiecare detaliu de natură tactică sau organizatorică este enumerat cronologic, pe ore și pe zile. Astfel, la ora 13.06 „Jurnalul” menționează: „În conținutul Planului întocmit de Ministerul de Interne pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii Procuraturii Generale privind evacuarea persoanelor aflate în Piața Universității s-a prevăzut și participarea a 120 de cadre și militari în termen de la Batalionul 265 Poliție Militară. Aceștia au fost angajați în acțiunea respectivă pentru blocarea ieșirilor stațiilor de metrou, începând cu 13.06.1990, între orele 04,00-08,00. După orele 08,00, efectivele au fost diminuate treptat iar la orele 18 s-au retras complet.” Dar la ora 15,45: „Președintele României a cerut telefonic, la MStM (general maior Schiopu Nicolae care îl înlocuia pe șeful MStM) să se intervină cu două detașamente de militari din unitățile MApN în sprijinul forțelor MI existente în Piața Universității. Gen ?ê?£chiopu a propus președintelui ca MApN să nu intervină în Piața Universității ci să întărească paza la Guvern și Televiziune. Propunerea a fost aprobată”. După doar 15 minute, la ora 16,00: „Ministrul de interne, gen col Chițac a solicitat, telefonic la MStM, ca MApN să intervină cu trupe în Piața Universității. Gen.mr ?ê?£chiopu Nicolae i-a comunicat că președintele țării a dispus ca Armata să întărească paza la Palatul Victoriei și Televiziune.” De ce mama draclui o mai fi cerut Chițac întăriri de la MapN ? La ora aceea, polițiștii lui își cam terminasetră „treaba”: își incendiaseră autobuzele, după care dispăruseră de la fața locului. După încă un sfert de oră, la 16,15, „gen. mr. ?ê?£chiopu a transmis comandantului Armatei 1, hotărârea președintelui țării de a trimite, pentru întărirea pazei câte 150 de militari la Palatul Victoriei și Televiziune, precum și 13 TAB-uri la Palatul Victoriei. De asemenea, a transmis comandantului Infanteriei și Tancurilor gen Iulian Topliceanu, ca să trimită câte un detașament de câte 400 de militari din B96, Instrucție și Pază Aeroportuară la Palatul Victoriei și Televiziune.” Iar la 16,20: „Președintele țării a cerut ca armata să întărească apărarea la celelalte obiective de stat, (MI, SRI, etc.).” Iată cum, ales de popor, dar neinstalat încă oficial în fotoliul de la Cotroceni, Iliescu s-a aflat tot timpul „la butoane” și a acționat exact ca un „comandant suprem” al Armatei. Iar asta nu a făcut-o nici măcare Nicolae Ceaușescu. Cu doar câteva luni înainte, în vremea în care Armata și generalul Chițac își făceau de cap în Timișoara însângerată, „Nea Nicu” și-a văzut de agenda lui diplomatică și a pleacat în celebra vizită din Iran, care fusese planificată cu mai multe luni înainte.
Bucureștiul asediat de Armată
În orele care au urmat, bucureștenii au fost supuși unui veritabil „război psihologic”, derulat prin intermediul unor zvonuri alarmiste și mai ales prin diversiunile lansate de Televiziunea Română. De fapt aceasta a acționat exact „ca la carte”: imagini luate din unghiuri care dramatizau situația, interviuri cu boschetari care afirmau că „au fost plătiți” să iasă în stradă și să atace instituțiile, plus multe altele de același soi. Totul menit, parcă să scoată în stradă mulțimi de curioși, dar și de protestatari care altfel ar fi stat pe la casele lor. Iar toate acestea pentru a justifica faptul că, practic, de la o oră la alta, Bucureștiul era luat cu asalt de Armata care începe să-și facă simțită prezența, la ordin și cu efective din ce în ce mai mari. Concret, „Jurnalul” menționează, pas cu pas, acest curs ascendent al prezenței militare în Capitală. Astfel, la ora 16,30 se arată că: „La cererea contramiralului „Cico” Dumitrescu, de la MI (care a comunicat că sediul Poliției Capitalei este incendiat) , gen.mr ?ê?£chiopu a transmis comandanților A1 și Trupelor de Transmisiuni, ordinul prim-adjunctului ministrului apărării naționale și șef al MStM de a interveni la Poliția Capitalei cu câte un detașament alcătuit din câte 50 de militari.” Iar la 16,45: tot „Prim adjunctul ministrului apărării naționale a ordonat comandantului A1 să constituie unele subunități de intervenție, (infanterie și TAB) pentru a interveni la sediul MI”. Cinci minute mai târziu, la ora 16,50: „Se ordonă punerea în mișcare a detașamentelor pregătite pentru sediul MI (150 militari și 10 TAB-uri) care să acționeze în două direcții: Piața Unirii-sediul MI și Teatrul Bulandra-sediul MI”. ?ê?£i tot așa, din sfert în sfert de oră, comandanții militari au ordonat trimiterea a circa o mie de militari, cu tot cu tehnica din dotare, așadar celebrele TAB-uri, cu misiunea de a face față unor civili neinstruiți, veniți în oraș cu mâinile goale: unii din curiozitate, alții deja sătui de Iliescu și de FSN-ul lui plin de „emanați”. Dar și foarte mulți alții care, speriați de imaginile diversioniste ale TVR, chiar au crezut că democrația este în pericol. Jocul diversionist, a luat amploare la ora 17,25 când: „Prim adjunctul ministrului Apărării Naționale a ordonat să alarmeze comandamentele și unitățile militare din București, Mihai Bravu, Regimentele Mecanizate din Slobozia și Poloiești, regimentele de parașutiști din Caracal, Boteni și Buzău”. Așadar, cam aceleași forțe armate, din aceleași unități militare pe care regimul Ceaușescu le-a asmuțit, în Decembrie 1989 asupra Capitalei.
Iliescu, mioriticul „Ali Chimicul”
Periculosul joc „de-a hoții și vardiștii” urcă la „alt nivel” după ora 17,35, când Iliescu dă ordinul care, într-o țară normală, ar fi trebuit să-l trimită direct în spatele gratiilor. Fapt care s-a și întâmplat în cazul lui Chițac. La această oră, „Jurnalul” Armatei spune clar, negru pe alb: „Se primește ordinul președintelui Iliescu să se folosească gazele lacrimogene în zona MI și s-a transmite ordinul Comandamentului Trupelor Chimice”. Un ordin tâmpit, care a fost executat într-un mod de-a dreptul idiot. La ora 19,20, „Comandantul Trupelor Chimice a primit ordin să conducă personal întrebuințarea substanțelor lacrimogene la sediul MI și Poliția Capitalei. În acest sens are aprobarea președintelui Iliescu”. La ora 23,20: „Generalul maior Roman raportează că mașina cu substanțe lacrimogene a ajuns la Otopeni. Iar la ora ora 23,43 „A decolat elicopterul de la Otopeni spre localul MI, unde a lansat cele 2200 de fiole lacrimogene”. Idioată decizie, cretin mod de a o îndeplini: aruncate din aer, la voia întâmplării, fiolele s-au împrăștiat peste tot iar gazele de luptă au afectat pe toată lumea, și pe pretinșii agresori, dar și pe cei care, chipurile, apărau sediul MI. Iar asta doar pentru că așa a vrut Ion Iliescu pentru că doar atâta învățase el de la Nicolae Ceaușescu.
Seara, în jurul orei 19,25, același Iliescu a aruncat încă odată benzină peste incendiul pe care tot el îl provocase. La această oră, „Jurnalul” Armatei consemnează: „Președintele Iliescu informează pe prim-adjunctul Ministrului Apărării Naționale șediul MStM că pe sediul Poliției Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare. Prim-adjunctul propune înființarea unui Comandament Militar al Capitalei; în acest scop se convoacă cadrele de răspundere din MapN.” Ei bine, nu s-a găsit nimeni care să-i spună lui Iliescu: „Bați câmpii, tataie! Legionarii n-au avut niciodată drapele verzi”. O gugumănie fără margini pe care foarte mulți bucureșteni au luat-o de bună și au înghițit-o pe nemestecate. De unde să fi avut ei habar că singura „rebeliune legionară” din România a fost cea din 21-23 ianuarie 1941, pe care mareșalul Ion Antonescu a „rezolvat-o” scoțând artileria grea în mijlocul Capitalei? Probabil că asta avea în minte și Iliescu atunci când a zis că „mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare”. Motiv pentru care a și scos, și el, tancurile și TAB-urile pe străzile Capitalei. În orice țară normală, un președinte încă neânvestit oficial care se pune în fruntea Armatei și dă asemenea ordine aberante, ar fi ajuns de mult pe mâna justiției. Pentru fapte asemănătoare, generalul V A Stănculescu puterzește de viu în pușcărie. Nu și Ion Iliescu, cel care ne spune, acum, povești cu „ieșiri spontane” și cu „speculații politice rudimentare, care deformează realitatea”. În rest… totul este deja istorie. Ba ar mai fi o ciudățenie. Evenimentele din 13-15 iunie sunt incluse în categoria „Mineriade”. ?ê?£i asta pentru că, echipați în salopetele lor negre, minerii au fost cei mai vizibili. Dar ei nu au fost singuri. ”Jurnalul” Armatei menționează, la ora 02,25 că „Ministrul transporturilor comunică ora sosirii trenurilor cu muncitori și mineri: 0, 55: A sosit trenul din Brașov, 03,55: sosește un tren de la Constanța, 05,00: sosesc 4 trenuri cu mineri din Valea Jiului, Un tren de la Craiova, Un tren de la Galați”. Dar numai pentru mineri s-a „constituit un centru de primire și dirijare, condus de ministrul Dobre”. Oficial s-a spus că acele patru trenuri venite din Valea Jiului au adus în București între 20 și 30 de mii de mineri. Așa că nici celelalte patru trenuri venite din alte zone ale țării nu puteau să aducă cu mult mai puțini. Dar niciodată nu am aflat ce au făcut prin Capitală „oamenii nuncii” veșiți din Brașov, Craiova, Constanța sau Galați. Probabil că și ei au „făcut ordine” cu pumnii și cu bâtele. Iar acum, doar minerii sunt considerați singurii vinovați pentru atrocitățile acelei „Mineriade”.
Vasile Surcel
