Home Actualitate Jaf armat la o bancă din Constanța – hoții au fugit cu...

Jaf armat la o bancă din Constanța – hoții au fugit cu 20.000 de lei

DISTRIBUIŢI

Un jaf armat a avut loc la o sucursală a Intesa Sanpaolo Bank din Constanța, care a durat numai 40 de secunde și în urma căruia atacatorii au fugit cu aproape 20.000 de lei. Potrivit polițiștilor, respectiva sucursală nu avea agent de pază propriu, având contract cu o firmă de securitate care intervenea numai la chemare. „Exista un agent de pază, dar numai când se făceau transferuri de bani de la și către Trezorerie și care supraveghea aceste transferuri”, au spus surse din rândul anchetatorilor. Potrivit acelorași surse, sucursala era dotată cu camere de supraveghere și avea butoane și pedale de panică, însă casiera nu le-a acționat. „Casiera care le-a dat banii celor doi atacatori s-a speriat și nu a apăsat la timp nici butonul, și nici pedala de panică”, spun anchetatorii. În plus, jaful s-a desfășurat foarte repede, astfel că, deși în momentul respectiv în incinta sucursalei se mai găsea unul dintre directori, iar în încăperea respectivă erau o altă casieră și o clientă, acestea nu au conștientizat atacul decât în momentul în care atacatorii au fugit. Potrivit anchetatorilor, cei doi atacatori, care aveau fețele acoperite, au mers direct la una dintre casiere, aceasta declarând apoi anchetatorilor că ar fi fost amenințată cu două pistoale. Cei doi i-au spus femeii că o omoară dacă nu le dă toți banii pe care îi avea, iar aceasta le-a dat suma de 20.000 de lei.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.