În filmul postat pe YouTube se observă un polițist, un jandarm și un tânăr, major, cu o bicicletă. Polițistul și jandarmul făceau parte dintr-o patrulă mixtă, care verifica respectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 4 privind circulația pe drumurile publice. Cei trei poartă o discuție, la un moment dat, oamenii legii verifică un document, posibil, o declarație pe propria răspundere privind circulația în zonele publice conform Ordonanței Militare nr.4. La final, când a fost lăsat să plece tânărul a fost lovit cu piciorul de jandarm.
„Și dacă era altul mai dădeai în el?”, spune revoltată femeia, care a filmat de la fereastra apartamentului incidentul.
Se pare că tânărul ar fi solicitat zilele trecute intervenția ambulanței, motivând că a luat contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Ambulanța SMURD s-a deplasat la acel caz inclusiv cu izoleta, dar nu s-a confirmat.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la modul în a acționat un lucrător din cadrul IJJ BRĂILA, vă comunic faptul că la nivelul inspectoratului a fost constituita o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni și cu alte informații. Cert este că nu tolerăm în niciun caz un comportament abuziv”, a declarat locotenent Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila.
Tânărul dacă avea educație, trebuia să fie la domiciliu. A primit ce merită!
Băi nebunule, oamenii educați nu mai mănâncă? Îți doresc când te duci să-ți iei mâncare sau vreun medicament sau la serviciu să-ți iei cinci șuturi în cur de la cinci jandarmi!
Numai cinci? …..zecesprezece ar fi mai educative.
S-a ajuns intr-o situatie tipica unde gradatii complexati isi fac de cap si nimeni nu-i trage la raspundere. Si putin probabil sa se intample acest lucru.
Pe langa patrulele respective (politie, jandarmerie, armata) ar mai fi trebuit sa fie si CIVILI (adusi prin rotatie zilnica). In acest fel se putea garanta o mai buna corectitudine din partea intregii echipe, ca nimeni nu abuzeaza in astfel de momente sub diferite pretexte si sa riste sa fie amendat.
Mesaj ajuns la vârful MAI. Ofițer către polițiști, în plină pandemie: Apropiați-vă cetățenii, nu-i vânați!
https://evz.ro/mesajul-unui-ofiter-catre-colegii-sai-politisti-in-plina-pandemie-apropiati-va-cetatenii-nu-i-vanati.html