Caile justitiei romane sunt tare intortocheate, mai ales atunci cand este vorba de tragerea la raspundere a unui coleg magistrat. Astfel, dupa ce saptamana trecuta unul dintre magistratii Tribunalului Bucuresti isi prezenta demisia, dupa ce presa intrase in posesia unei casete video cu un film erotic in care -juca- si respectivul judecator, ieri, acelasi magistrat a revenit asupra deciziei. Retragerea demisiei s-a produs dupa ce judecatorii inspectori ai Curtii de Apel Bucuresti au intocmit un raport in care isi exprimau dubiile in legatura cu veridicitatea acuzatiilor respective.
Demisia judecatorului Simona Lungu a fost cel mai fierbinte punct de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Superior al Magistraturii ce a avut loc ieri. Miercurea trecuta, intreaga presa luase cu asalt cladirea Tribunalului Bucuresti, in incercarea de a obtine un punct de vedere al magistratului, acuzat ca a -jucat- intr-un film cu caracter pornografic produs de MISA si vandut in Danemarca. Reunit intr-o sedinta de urgenta, CSM a fost informat de judecatorul Simona Lungu ca demisioneaza din functia de magistrat pentru a nu -aduce o atingere imaginii justitiei-. Pana in momentul prezentarii demisiei, doi judecatori inspectori din cadrul Curtii de Apel au efectuat o ancheta, care insa nu a putut ajunge la o concluzie certa in legatura cu vinovatia magistratului. Ieri, membrii CSM ar fi trebuit sa ia act de demisie si sa constate eliberarea din functie a magistratului. Ceea ce parea o simpla formalitate s-a transformat insa intr-o poveste cu multe semne de intrebare.
Intalnire privata cu ministrul justitiei
Reuniunea CSM era programata sa inceapa la ora 10.00, la sedinta participand si ministrul justitiei, Cristian Diaconescu. Cu toate acestea, sedinta a fost amanata mai bine de 45 de minute, timp in care secretarul general al CSM, Dan Lupascu, si ministrul Cristian Diaconescu au avut o discutie -privata- cu judecatorul Simona Lungu. Imediat dupa ce aceasta intalnire a luat sfarsit si sedinta CSM a inceput, ministrul Diaconescu a propus, iar restul membrilor au acceptat, ca sedinta sa fie declarata secreta. Motivul invocat de catre Cristian Diaconescu a fost acela ca -aspectele discutate privesc viata privata a unei persoane-. Dupa aproximativ doua ore, magistratul Simona Lungu a parasit sediul CSM, lansand o avevarata bomba. -Mi-am retras demisia, pentru ca in toate materialele de presa se vorbea de <judecatoarea> care a facut si a dres. Sunt nevinovata. Este vorba, in cel mai rau caz, de o confuzie groaznica. CSM-ul va face cercetari in continuare-, a sustinut Simona Lungu.
Declaratii contradictorii
Secretarul CSM, Dan Lupascu, a incercat sa explice decizia luata de catre plenul CSM. -Nu am putut lua nici o decizie in acest caz, pentru ca au aparut elemente noi. Doamna magistrat a indicat o persoana care sustine ca este cea din caseta cu continut erotic. A spus ca va veni sa o audiem, dar nu a mai putut ajunge-, a explicat Lupascu. Mai mult, raportul intocmit de inspectorii Curtii de Apel pune sub indoiala ancheta efectuata de Parchet. -Doamna Lungu s-a prezentat din proprie initiativa la IML, unde a efectuat, pe cheltuiala ei, o expertiza din care rezulta ca nu ar fi ea cea din poze. Este vorba de anumite semne distinctive care nu apar in imaginile transmise de catre Parchet-, a adaugat secretarul general al CSM.
Santaj la nivel inalt
Retragerea demisiei depuse in urma cu o saptamana de Simona Lungu va conduce la redeschiderea anchetelor incepute. -Depunerea demisiei a blocat ancheta efectuata, dar acum se vor redeschide. Este vorba de ancheta efectuata de catre judecatorii inspectori ai Curtii de Apel care verifica daca magistratul a comis abateri disciplinare, iar pe de alta parte este vorba de o ancheta a CSM care vizeaza efectele asupra imaginii intregului corp al magistratilor-, sustine Lupascu. In aceste conditii, Simona Lungu ramane in functia de judecator al Tribunalului Bucuresti, iar inspectorii trebuie sa lamureasca cateva aspecte deosebit de importante. Pe de o parte, Simona Lungu a admis ca este o practicanta a yoga, dar nu putut explica cum se face ca adresa din buletinul ei este aceeasi la care a functionat firma -Extaz-, condusa de membrii MISA si implicata in traficul cu fiinte umane. Mai mult, ancheta efectuata de judecatorii inspectori nu a tinut seama de declaratiile date in fata procurorilor de catre anumiti marori sub acoperire, acestia fiind catalogati ca -lipsiti de incredere-. Nu mai putin interesanta este si informatia conform careia Simona Lungu ar fi amenintat ca divulga numele celorlati 20-30 de -colegi magistrati- care faceau parte din MISA, asa cum declara in urma cu o saptamana, ceea cea ar fi compromis si mai mult credibilitatea actului de justitie.