Home Actualitate Judecătorii au decis că adjunctul imamului Capitalei nu poate părăsi țara

Judecătorii au decis că adjunctul imamului Capitalei nu poate părăsi țara

DISTRIBUIŢI

Săptămâna aceasta, șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf(foto dreapta), a declarat că „temerile românilor” față de imigranți nu se justifică și că aceștia pot fi integrați. Ceea ce nu ne spune muftiul este cum adjunctul imamului capitalei, subordonatul său, nu numai că nu s-a integrat dar e practicant al înșelăciunii cunoscută ca „accidentul”. Verificând pe site-ul oficial al muftiyatului, constatăm cu surprindere că pentru posturile de imami condiția de angajare nu este să nu aibă cazier, ci să „nu fi suferit nicio condamnare pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”.
Adjunctul imamului Capitalei, cetățenul turc Yildiz Imdat(foto centru), în vârstă de 41 de ani, care slujeşte la geamia de la Eroii Revoluţiei, este cercetat sub control judiciar pentru înșelăciune prin metoda ACCIDENTUL. Săptămâna trecută Judecătoria Pitești a ridicat măsura preventivă așa că dacă această decizie ar fi rămas definitivă, acesta o putea șterge în Turcia. Tribunalul Pitești a aprobat vineri, în dosarul 14864/280/2015, contestația procurorilor și astfel turcul rămâne în România.

Conform DEX, imam înseamnă, (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. (foto stânga imamul Capitalei Osman Aziz)

În luna august Imdat a fost prins în flagrant când primea bani marcați de la o victimă, infracțiunea desfășurându-se cu complicitatea unui deținut de la Colibași.
Victima a fost sunată și anunțată că dacă nu plătește 30.000 de EURO fiul său care a produs un accident grav va fi arestat.

Omul a anunțat imediat poliția și în 10 minute polițiștii s-au mobilizat pentru ca flagrantul să fie gata. Totul s-a făcut ca la carte, omul s-a făcut că merge la bancă să scoată fabuloasa sumă, pe care de fapt nu o avea în cont și apoi a mers cu sacoșa cu bani să se întâlnească cu Imamul care a fost prins în flagrant când primea. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au  organizat o acţiune de prindere în flagrant a unei persoane, un bărbat în vârstă de 41 de ani, cetăţean turc bănuit de infracţiunea săvârşirii de înşelăciune prin metoda „Accidentul“. Cetăţeanul turc urma să se întâlnească cu partea vătămată, iar aceasta urma să-i predea suma de 30.000 de euro.“, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeş. Cu probele în faţă şi prins în flagrant, turcul nu a recunoscut nici în ruptul capului planul diabolic pe care îl pusese la cale. „Sunt nevinovat, o să-mi demonstrez nevinovăţia.“, a declarat Yildiz Imdat. Turcul este cercetat acum pentru înşelăciune şi riscă până la cinci ani de închisoare. 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.