Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis că medicul ortoped Gheorghe Burnei nu va mai putea profesa în spitalele de stat, aşa cum stabilise săptămâna trecută Tribunalul Bucureşti.
În urma protestelor colegilor, judecătorii au decis să-i interzică să mai profeseze.
Decizia Tribunalului a generat nemulţumiri în rândul medicilor din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”, care au transmis că refuză orice formă colaborare cu doctorul Burnei, care ar putea reveni în unitatea medicală.
”Profesorul Burnei a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, susţin semnatarii documentului adresat conducerii Spitalului Marie Curie.