Home Actualitate Judecătorii Curții de Apel București, decizie definitivă pentru profesorul Gheorghe Burnei

Judecătorii Curții de Apel București, decizie definitivă pentru profesorul Gheorghe Burnei

DISTRIBUIŢI

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni cu suspendare de Curtea de Apel București în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită. În primă instanță, el fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

MINUTA:

Solutia pe scurt: Decizia penală nr. 430/A din data de 30.03.2021 – În baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul-inculpatul BURNEI GHEORGHE, împotriva sentinței penale nr. 1898/16.12.2019 a Tribunalului București, Secţia I penală. Desfiinţează în parte sentinţa atacată şi rejudecând pe fond: Constată că prin încheierea din data de 16.02.2021 a instanței de control judiciar s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin încheierea din 12.11.2019 a instanței de fond, dintr-o singură infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (21 acte materiale), în două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 CP, (20 de acte materiale) şi o infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. Constată că pentru fapta din luna mai 2012, legea penală mai favorabilă este legea nouă şi în consecinţă: În baza art. 396 al. 1 teza penultimă ?i al. 5 CPP rap. la art. 16 al. 1 lit. b teza întâi CPP achită inculpatul BURNEI GHEORGHE pentru săvârșirea infracţiunii de primire de foloase necuvenită prev. de art. 289 alin. 1 CP cu aplic. art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 289 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. şi cu aplic. art. 75 al. 2 lit. b C.pen. rap. la art. 76 al. 1 C. pen. şi art. 79 al. 3 C. pen. condamnă pe inculpatul BURNEI GHEORGHE (20 de acte materiale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada mai-decembrie 2016. Menține modalitatea de executare a pedepsei principale, de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită de prima instan?ă. Reduce perioada interzicerii celorlalte drepturi de la 5 ani, la 2 ani. Înlătură aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala proprie. Menține celelalte pedepse complementare ?i accesorii aplicate de prima instanță. Reduce termenul de supraveghere a executării pedepsei principale de la 4 ani, la 3 ani. Reduce numărul zilelor de muncă neremunerată în folosul comunității la care a fost obligat inculpatul, de la 120 zile, la 60 zile. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 424 al. 3 CPP rap. la art. 72 CP deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, perioada reţinerii de la data de 11.12.2016 la 12.12.2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 12.12.2016 la 20.12.2016. Înlătură aplicarea pedepsei amenzii penale care însoţeşte pedeapsa închisorii, în cuantum de 150.000 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 289 alin. 3 C. pen. şi art. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e C. pen. confiscă de la inculpatul Burnei Gheorghe sumele de 3250 Euro (sumă ce va fi plătită în echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii efective) şi 11.800 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. menţine în parte măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa din data de 14.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (f. 81 d.u.p.), numai cu privire la sumele de 1500 lei (recipisă de consemnare CEC Bank nr. 4345524/1 din 12.12.2016, f. 84 vol. 7 d.u.p.), 3000 Euro (recipisă de consemnare CEC Bank nr. 4345539/1 din 12.12.2016, f. 87 vol. 7 d.u.p.), 13.299 lei (recipisă de consemnare CEC Bank nr. 4345541/1 din 12.12.2016, f. 88 vol. 7 d.u.p.). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. ridică măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa din data de 14.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (f. 81 d.u.p.), cu privire la suma de 5015 Euro (recipisă de consemnare CEC Bank nr. 4345544/1 din 12.12.2016, f. 90 vol. 7 d.u.p.), 750 USD (recipisă de consemnare CEC Bank nr. 4345549/1 din 12.12.2016, f. 87 vol. 7 d.u.p.); prin ordonanţa din data de 13.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (f. 77 d.u.p.) cu privire la sumele de 32.370,02 lei existentă în contul deschis la BRD – Sucursala Academiei – date (conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală la data de 10.02.2017, dosar nr. 45934/3/2016), 8.179,21 lei existentă în contul deschis la BCR S.A. – date(conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală la data de 10.02.2017, dosar nr. 45934/3/2016) şi 24.079,76 Euro existentă în contul deschis la BRD – Sucursala Academiei – date. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 al. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2021.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.